Piața de capital

Administrator

Bursa rămîne la volume foarte scăzute

Luna iunie a început, la Bursa de Valori București, cu o ședință extrem de liniștită, în care nu s-au rulat decît aproximativ 11,1 milioane RON, iar indicii au scăzut cu circa 1%. Este cel mai mic rulaj zilnic din ultima lună, iar ședința de ieri, 1 iunie, amintește de a doua parte a lunii aprilie, cînd piața bursieră părea lipsită de investitori. Activitatea în timpul ședinței a fost la un nivel redus, cu tranzacții puține și, în general, cu volume mici de acțiuni (pentru a exemplifica, nici un SIF nu a avut un volum de un milion de acțiuni tranzacționate). Pe o asemenea piață, de regulă se produc scăderi de mică amploare (și cererea de acțiuni e slabă, dar și vînzătorii sînt lipsiți de entuziasm), ceea ce s-a întîmplat și ieri.

Petrom București (SNP) a fost emitentul cel mai tranzacționat de la prima categorie, cu un rulaj de aproape 1,5 milioane RON. Fără o volatilitate cît de cît vizibilă, cursul SNP a închis, totuși, la un minus de 2% față de miercuri, la palierul de 0,5 RON/acțiune. După căderea aceea mare din 23 mai, cotațiile SNP s-au stabilizat deasupra acestui prag, unde în piață există atît o cerere susținută afișată în piață, cît și în expectativă, apărînd atunci cînd începe să se vîndă mai mult.
Tot la finalul ședinței a scăzut și BRD-GSG (BRD), după ce evoluase liniar la 16,4 RON/acțiune. O lichiditate extrem de slabă ieri, 26.500 de acțiuni pe piața principală. în ultimul minut al ședinței, cîteva ordine de vînzare au dus cursul pînă la 16,2 RON, cu 1,8% mai jos decît miercuri. BRD a uimit prin lichiditatea redusă. în prima oră a ședinței nu se făcuse încă nici o tranzacție, iar următoarele au fost foarte puține și cu volume modeste.
Creșteri au fost puține și, cum se întîmplă de obicei în ședințele de acest gen, la acțiuni cu lichiditate modestă. Ceva mai bine, sub acest aspect, stă SSIF Broker (BRK), unde cursul a crescut cu 1,4% și s-au rulat mai mult de 100 mii RON. BRK a închis la 2,26 RON/acțiune, maximul zilei, după ce în ultima luna evoluase foarte strîns în jurul unui preț de 2,4 RON.
Nici un titlu SIF nu a închis pe creștere ieri și toate au avut o lichiditate extrem de redusă (deși împreună au realizat mai mult de jumătate din rulajul total). Cel mai tranzacționat titlu din piață a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de aproape 2,3 RON/acțiune. Totodată e titlul SIF cu cea mai mare scădere față de ședința anterioară, de 1,7% la 2,31 RON/acțiune. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.