Piața de capital

Administrator

SIF-urile au acaparat piața, dar la rulaje mici

Piața bursieră întîrzie să-și revină la un grad de lichiditate satisfăcător. Se menține încă apatia investitorilor, atfel învît rulajul zilnic de ieri, 6 iunie, a rămas în continuare sub 15 milioane RON. Indicii au scăzut încă de la deschidere, minimele fiind atinse după o oră, pentru a începe apoi să-și revină. Au închis toți pe minus, însă la valori apropiate de cele de luni. în general, ședința a fost modestă, de vară, fără tranzacții spectaculoase sau oscilații impresionante de curs. „încă se așteaptă la bursa românească – au observat analiștii de la Prime Tranzaction -, mișcări mai mari, poate și pe piețele financiare internaționale, ceva care să impulsioneze piața”.

La prima categorie, Petrom București (SNP) a fost cel mai tranzacționat titlu, cu un rulaj de 815.000 RON. Din nou au fost volume mici tranzacționate în rîndul titlurilor Blue-Chip, iar la SNP a fost vorba de 1,6 milioane de acțiuni. Titlurile SNP nu au avut un început bun. Deschiderea s-a făcut la 0,5050 RON/acțiune, care se dovedea a fi minimul zilei. însă menținerea unei cereri susținute de acțiuni a generat o revenire pozitivă pe parcursul ședinței, astfel că la închidere cursul era de 0,5150 RON, fără variație față de ziua precedentă.
Din cadrul celei de-a doua categorii, cel mai tranzacționat emitent a fost Compa Sibiu (CMP), cu un rulaj de 770.000 RON. De data aceasta, cursul nu a mai scăzut, stabilizîndu-se în jurul pragului simbolic de 1 RON/acțiune (plus 1%). La acest preț s-a tranzacționat, spre finalul ședinței, un pachet mai mare, de 500.000 de acțiuni, aceasta fiind cauza rulajului bun de ieri.
Impact București (IMP) a reintrat la tranzacționare după ce i-a fost suspendată limita de variație. Cursul trebuia, astfel, să scadă cu 25,5%, conform datelor privind majorarea de capital cu acțiuni gratuite. A scăzut, însă, cu doar 20%, la 0,48 RON/acțiune. La fel și Biofarm București (BIO), care luni nu a fost suspendată (deși probabil ar fi trebuit), iar de-abia ieri a ajuns la prețul corect, unde capitalizarea rămîne aproximativ aceeași (majorarea s-a făcut aici cu 30,68%, tot cu acțiuni gratuite), iar cursul a închis la 0,48 RON (minus 8,6%).
SIF-urile au avut, de asemenea, un start slab. Toate au deschis pe scăderi de peste 1%. Ulterior, au început să se cumpere, cotațiile au crescut, iar spre finalul ședinței au fost cîteva momente în care nici un SIF nu mai era la variație negativă. însă ultimele tranzacții au fost tot de vînzare. S-au vîndut cantități mici direct la prețurile cumpărătorilor, astfel că nici un SIF nu a încheiat ședința pe plus. Cel mai tranzacționat titlu din întreaga piață a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de circa 3 milioane RON. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.