Situație stabilă la Bursă
Ieri, 11 iulie, am asistat la Bursa de Valori București, la o sesiune bursieră destul de echilibrată atît ca volume tranzacționate, cît și ca fluctuații de curs. „Principalele acțiuni au fost scutite de o volatilitate ridicată și, în general, au evoluat pe o linie stabilă, ceea ce nu face decît să consolideze și mai mult creșterile înregistrate în ultima perioadă – au opinat analiștii spcietății prime transaction. Au fost și cîteva tranzacții mai mari, valoarea totală a tranzacțiilor depășind cu puțin 21 de milioane RON”. Indicii au scăzut după deschidere, anunțînd o sesiune bursieră de corecții negative, însă și-au revenit pe parcurs și pînă la final n-au mai existat mișcări importante.
Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai tranzacționat emitent de la prima categorie, cu un rulaj de 4,5 milioane RON. Au fost anunțate părțile tranzacției Deal de luni, de 25 de milioane de acțiuni: cumpărător – Banca Transilvania și vînzător BT Asigurări. Deci, un transfer în cadrul grupului, prin care banca și-a răscumpărat o parte din acțiuni, la care se adună cele peste 9 milioane de acțiuni nesubscrise la majorarea de capital. Astfel, banca a anunțat ieri că nu mai intenționează să răscumpere acțiuni pentru programul de fidelizare a angajaților. Reamintim ca s-a aprobat, la finalul lnii aprilie, răscumpărarea a 70 de milioane de acțiuni.Ieri, cursul a scăzut la deschidere cu circa 5%, la 1,06 RON/acțiune. în mai puțin de o oră și-a revenit și cele mai multe acțiuni s-au tranzacționat, pînă la final, la 1,1 RON.
în segmentul petrolier, liniște totală. Lichiditate moderată și mișcări de mică amploare la nivelul cotațiilor. Rompetrol Rafinare (RRC) a urcat, la un moment dat, pînă la 0,0736 RON/acțiune, a revenit însă rapid spre prețurile de luni și a închis la 0,0728 RON (plus 0,4%). Petrom București (SNP) a evoluat pe scădere pe aproape întreaga durată a ședinței, cu minimul în 0,5250 RON. Și-a revenit la final și a închis la fel ca luni, la 0,52 RON/acțiune.
Turbomecanica București (TBM) s-a numărat printre cele mai tranzacționate societăți, repetîndu-se scenariul de luni. Astfel, după jumătatea ședinței a fost lansat un ordin mare de cumpărare, de peste 2 milioane de acțiuni, care a dus cursul la maximul de 0,77 RON/acțiune. Probabil că în această săptămîna vor fi raportate aceste tranzacții, favorizate de recenta dizolvare a asociației salariaților.
Titlurile SIF au scăzut, după deschidere, cu 1,5 – 2% și nu și-au revenit decît spre final. La închidere, nu a rămas pe scădere decît SIF Muntenia (SIF4), la 1,42 RON/acțiune (minus 1,4%). Cîștigătorul este SIF Oltenia (SIF5), cu o creștere de 1,3% la 2,3 RON/acțiune, de asemenea cel mai tranzacționat titlu din piață, cu un rulaj de circa 4,5 milioane RON. La SIF-uri, această stabilizare a cursurilor, venită în urma unor creșteri mari, nu poate să fie decît de bun augur. „S-a văzut în piață că există susținere la cumpărare – spun analiștii de la Prime Transaction. Momentan, pare destul de greu să apară noi scăderi de amploare, iar cea mai sănătoasă evoluție pe termen scurt este ceea ce s-a întîmplat ieri”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.