Piața de capital

Administrator

Tranzacțiile bursiere s-au consolidat la sfîrșit de săptămînă

Chiar dacă nu a fost o săptămînă foarte palpitantă la Bursa de Valori (BVB), primele zile ale intervalului 4 – 8 septembrie s-au menținut pe lichiditate ridicată, ultimele ședințe, de joi și vineri, fiind de stagnare și consolidare. Analistul Onlinebroker, Radu Florian Căiea, a apreciat că printre cele mai lichide acțiuni ale bursei au fost cele aparținînd Transelectrica, SIF Oltenia, SIF Moldova și apoi Petrom București și Banca Transilvania.

Valoarea tranzacționată în această săptămînă a înregistrat o depreciere de 14,27%, ridicîndu-se la 157,19 milioane lei (la care mai putem adăga un milion de lei din tranzacții de tip Deal). Lichiditatea a scăzut datorită volumul de două ori mai mic al tranzacțiilor din segmentul petrolier, datorită scăderii lichidității pe Transelectrica și a valorii tranzacționate reduse de pe segmentul Deals.
Exceptînd variațiile SIF-urilor, piața a avut o evoluție pozitivă, o bună parte a
emitenților (20 de societăți) înregistrînd aprecieri care au atras piața pe un tren
ascendent. Doar 18 societăți au fost în stagnare, 22 de emitenți coborînd sub cotațiile de la sfîrșitul săptămînii trecute. Indicele BET (care cuprinde cele mai reprezentative 10 societăți de la BVB) a înregistrat o mică apreciere de 46,9,1 puncte, pînă la valoarea de 7719,2, adică 0,61%, iar indicele BET-C (care cuprinde toate acțiunile de la BVB) a avut cea mai bună creștere, un plus de 1,94%, valoarea acestuia oprindu-se la 4647,6. Indicele BET-FI a înregistrat de asemenea o apreciere semnificativă de 1,29%, valoarea lui fiind de 46.988,6 lei, iar indicele ROTX1 (care reflectă evoluția celor mai puternice 8 companii listate la bursa de la Viena) a avut un trend ușor crescător de 0,14%, ultima valoare stabilindu-se la 16.842,3.

SIF-urile sunt în continuare pe trend ascendent

Segmetul pieței de capital acoperit de SIF-uri a avut o evoluție bună în această
săptămînă, lichiditatea lui fiind în creștere cu 19,1%, valoarea tranzacționată
ridicîndu-se la 76,68 milioane de lei. Ponderea tranzacțiilor cu SIF-uri a cuprins
48,78% din totalul înregistrat de BVB, patru dintre reprezentante avînd creșteri. Și de această dată, SIF Moldova (SIF2) s-a ridicat deasupra celorlalte concurente, fiind cea mai lichidă, cu tranzacții de 27,25 de milioane de lei.
Valoarea tranzacțiilor a crescut cu 33% în această perioadă și a acoperit 17,34% din totalul tranzacțiilor la BVB. Cotația lui SIF2 este în strînsă concurență cu cea a lui SIF Transilvania, dar sfîrșitul săptămînii a marcat o creștere de 1,86%, în timp ce SIF3 a crescut 2,3%. Astfel, distanța dintre cele două rivale crește la 0,0300 lei/acțiune, prețul de închidere a lui SIF2 fiind de 2,19 lei/acțiune.
Lichiditate sporită a înregistrat și SIF Oltenia (SIF5), tranzacționînd 24,45 de milioane de lei, echivalentul unei ponderi de 15,56% din totalul BVB.

Banca Transilvania își face loc de creștere

„Evoluția băncilor – a apreciat Radu Florian Căiea – a adus un plus de 4,5% în lichiditate, dar dacă luăm în considerare absența deal-urilor, cele 21,28 de milioane de lei tranzacționate reprezintă o cifră mulțumitoare pentru această perioadă”. BRD-GSG (BRD) a fost oprită de la tranzacționare în ședințele de miercuri și joi, datorită Adunării Generale a Acționarilor, în care s-a discutat emisiunea de obligațiuni într-un plafon maxim de 500 de milioane de euro pe o durată maximă de 7 ani. În restul ședințelor, BRD a înregistrat o lichiditate destul de bună, în creștere cu 65,75% față de săptămîna trecută, cele 6,23 milioane de lei însemnînd o pondere de aproape 4% din totalul BVB. Prețul unei acțiuni BRD a revenit la 17,300 lei/acțiune, după o creștere de 1,76%. Banca Transilvania a sporit și ea nivelul tranzacțiilor, față de saptămîna trecută apreciindu-și valoarea tranzacționată cu 31,4%. Deși această îmbunătățire este destul de importantă, valoarea tranzacțiilor atinsă a fost de 14,69 milioane de lei și a reprezentat doar o pondere de 9,35% din totalul tranzacților la BVB. Cotația Băncii Transilvania a suferit în această perioadă o depreciere de 2,83%, coborînd după multă vreme din 1,06 lei/acțiune, unde părea că se consolidase. Scăderea suferită, a fost de 0,0300 lei/acțiune. Ultimul preț al săptămînii fiind de 1,03 lei/acțiune, se poate considera ca o bună posibilitate de achiziționare

Lichiditatea petrolului a fost decimată

Segmentul petrolier a tras în jos lichiditatea totală a bursei, scăderea acestuia fiind de 57,25%, echivalentul a 30 de milioane de lei. Cel mai mult a avut de suferit SNP Petrom, acesta fiind cel care a pierdut cea mai mare parte a lichidității de-a lungul săptămînii, de la 36,8 milioane de lei ajungînd la doar 13 milioane de lei tranzacționați. „Ceea ce înseamnă că variația de 0,91% cîștigată de SNP a fost realizată pe volum mai mic, dar poate fi un început de consolidare. Prețul de închidere al săptămînii s-a oprit la 0,5550 lei/acțiune” – a precizat analistul Onlinebroker. Și Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) a domolit puțin nivelul tranzacțiilor, dar măcar a făcut-o pe apreciere. RRC a pierdut doar 36,97% din lichiditatea săptămînii trecute, tranzacțiile efectuate de-a lungul acestei săptămîni ridicîndu-se la doar 8,36 de milioane lei, echivalentul unei ponderi de 5,32%. Cotația RRC-ului a urmărit un trend ascendent de 1,81%, prețul acesteia închizîndu-se la 0,0845 lei/acțiune. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.