Lichiditate sporită a titlurilor bancare, la Bursă
Tendința descendentă s-a mentinut și în ședința de ieri, 14 septembrie, la Bursa de Valori. Cele mai tranzacționate titluri fiind cele din sectorul financiar, mai precis din segmentul societăților de investiți financiare și a celor bancare. Rulajul cumulat este cu mult peste media ultimelor ședințe, ridicîndu-se la nivelul de 34,22 milioane RON, în creștere cu 33% față de cel înregistrat în ședința bursieră precedentă. Avînd în vedere indicii, BET a coborît cu 0,2% , BET-FI a închis ședința mai jos cu 0,7%, pe cînd BET-C a rămas foarte aproape de valoarea înregistrată miercuri, fiind în scădere cu doar 0,02%.
Sectorul bancar a intrat din nou în atenția investitorilor. BRD-GSG (BRD) a avut în a doua ședință, consecutiv, cel mai bun rulaj la Categoria I, în valoare de 4,74 milioane RON, fiind transferate 272.000 de acțiuni. BRD a fost, totodată, și printre puținele societăți Blue-Chips de la bursă care au înregistrat aprecieri ale cursului, care a urcat cu 1,74%, la 17,5000 RON/acțiune, foarte aproape de maxima atinsă la finalul ședinței, de 17,6000 RON/acțiune. Evoluție în direcție opusă în dreptul Băncii Transilvania (TLV), pe care s-au tranzacționat 4,2 milioane de acțiuni, în valoare de 4,25 milioane RON. Cursul a scăzut, la jumătatea ședinței, la nivelul de 1,0100 RON/acțiune (minus 1%), acesta fiind și cursul de închidere, însă minima atinsă a fost de 1,0000 RON/acțiune.
După ce în precedentele ședințe ale săptămînii Transelectrica (TEL) s-a înscris pe un trend descendent, pînă la un minim de 27,4000 RON/acțiune, ieri a revenit pe creștere la palierul de 28 RON/acțiune (plus 1,45%). S-au tranzacționat aproximativ 89.000 de acțiuni, în valoare de 2,46 milioane RON.
în sectorul petrolier, a fost o ședință fără fluctuații majore, mai degrabă de consolidare în dreptul titlurilor Rompetrol Rafinare Constanța (RRC), care au închis în creștere ușoară, cu 0,36% (0,0840 RON/acțiune). Petrom (SNP) a închis mai jos cu 0,92%, la 0,5400 RON/acțiune, continuînd tendința descendentă din acestă săptămîna, de la un maxim de 0,5600 RON/acțiune.
în segmentul societăților de investiții financiare, continuă scăderile, cele mai afectate de corecții fiind titlurile SIF Oltenia (SIF5) care s-au depreciat cu 1,48% la 2,6700 RON/acțiune, totodată fiind și cele mai tranzacționate la nivelul pieței, cu un rulaj de aproximativ 8 milioane RON. SIF Transilvania (SIF3) a fost singurul care a închis pe plus, o creștere de 0,47% ajungînd la 2,1600 RON/acțiune, revenind pe final de ședință, de la un minim de 2,1300 RON/acțiune. (Petru DONE)m de 2,1300 RON/acțiune. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.