Piața de capital

Administrator

Scăderile, la Bursă, au continuat și ieri

Tendința negativă de marți, 10 octombrie, a continuat și chiar s-a manifestat mai pronunțat în ședința de ierii, 11 octombrie. La nivel numeric, dintre cei 59 de emitenți 15 au încheiat pe plus, 26 au suferit pierderi și 18 s-au menținut la nivelul de vineri. Indicii BET și BET-C au înregistrat ușoare scăderi: 0,68% respectiv 0,40%, în vreme ce BET-FI a coborît sub 53.000 și a încheiat la 52.220,91, cu 1,95% mai puțin față de marți.

Interesul investitorilor s-a menținut, în general, la nivelul anterior dacă excludem impactul tranzacției Deal de 30,45 milioane RON realizată pe Petrom București (SNP). âmpreună cu aceasta, valoarea tranzacțiilor a totalizat 75,3 milioane RON, echivalentul a 21,4 milioane euro. Deși ușor pe plus la deschidere, societățile de investiții financiare au repetat evoluția descendentă de marți și au încheiat pe minus și în ședinta de ieri. Astfel, cel mai afectat a fost SIF Muntenia, care a pierdut 3,45% și a încheiat la 1,68 de lei. în rest, celelalte SIF-uri au scăzut cu circa 1 – 2 procente, oprindu-se la minimele zilei sau în apropierea acestora. Rămîne de văzut pînă unde se va „afunda” această corecție, fiind posibilă o revenire chiar din săptămîna următoare (odată cu vestea privind începerea plății de către Erste a aciunilor BCR) – au apreciat analiștii de la KTD Invest.
Seria evoluțiilor pozitive s-a înterrupt pentru acțiunile Rompetrol Rafinare Constana (RRC). Pe un fond de lichiditate în scădere față de precedentele ședințe, RRC a început destul de promițăor urcînd la un moment dat pînă la un maxim de 0,0985 lei. Interesul cumpărătorilor nu a fost menținut însă, astfel că pînă la final tendința s-a inversat și RRC a încheiat în apropiere de minimul ședinței, la 0,0935 lei, cu aproape 3 procente mai puțin față de marți.
Și acțiunile celui de-al doilea emitent important din domeniul petrolier, Petrom, au marcat o fluctuație negativă. Prețul nu a reușit să depășească maximul de marți, de 0,6 lei, pentru ca ultima tranzacție să se facă la cel mai scăzut nivel al zilei, de 0,5850 lei, cu 1,68% mai puțin față de marți. Ieri, s-a înregistrat un nivel foarte ridicat al lichidității, SNP conducînd topul cu o valoare a tranzacțiilor de 9,48 milioane RON. De asemenea, este de menționat că acțiunile Petrom au făcut obiectul unei tranzacții deal în valoare de 30,45 milioane de lei (8,67 milioane de euro) imediat după deschiderea ședinței de tranzacționare. Prețul la care s-a realizat tranzacția a fost de 0,595 lei/acțiune.
Nimic nou pentru BRD-GSG (BRD). După o fluctuație intraday realizată în culoarul 18,5 – 18,9, titlurile BRD au închis la același nivel din precedenta ședință de 18,6 lei și indică, momentan, o stabilzare ce are drept suport nivelul de 18,00 lei și o primă rezistență la 19,2 lei – susțin analiștii citați. Acțiunile Băncii Transilvania (TLV) au fost singurele titluri lichide care au închis pe plus. După o deschidere la 1,11 lei, care a rămas pe parcursul ședinței nivelul minim, TLV a urcat doar pînă la 1,13 lei, pentru ca ultima tranzacție sa se facă la 1,12 lei, ceea ce echivalează cu o creștere de circa un procent.
Dupa cele 10 ședințe consecutive de creștere (interval în care Transelectrica -TEL a cîștigat peste 21 de procente), titlurile Transelectica au înregistrat ieri corecția previzibilă. Pe un fond de lichiditate menținut la nivelul redus de ieri, cotația TEL a coborît cu circa 2 procente și a încheiat la cel mai redus nivel al zilei, de 33,8 lei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.