Piața de capital

Administrator

O săptămînaă neagră pentru SIF-uri, la Bursă

Piața de capital – Bursa de Valori București și Bursa Monetar-Financiară și de Mărfuri Sibiu – își vor relua activitatea luni, 4 decembrie, după pauza de o zi, ieri, 1 decembrie. Programul de tranzacționare este cel obișnuit unei zile de lucru.
în ultima săptămînă din noiembrie, la Bursa de Valori București indicii bursieri au înregistrat o evoluție mixtă. în prima zi, indicii bursieri au închis ședința înregistrînd valori pozitive, în următoarele două ședințe valorile indicilor fiind negative. Ultima zi a săptămînii nu a dus la o continuare a trendului negativ, indicii avînd o evoluție pozitivă, recuperînd astfel o parte din scăderile zilelor precedente .
Valoarea zilnică de tranzacționare a avut un maxim de circa 62,70 milioane RON, în ziua de miercuri (maxim mult mai scăzut decît cel al săptămînii anterioare, aproape de jumătatea celui înregistrat săptămîna trecută) și un minim de 48,27 milioane RON în a doua zi a săptămînii (ușor mai ridicat decît minimul înregistrat în săptămîna anterioară). Valorea medie de tranzacționare din această săptămînă (53,29 milioane RON) s-a situat la un nivel aproximativ egal cu cel înregistrat în săptămîna precedentă (58,73 milioane RON), în aceste condiții lichiditatea Bursei de Valori București fiind pe un trend descendent în a treia săptămînă consecutiv în care valoarea medie de tranzacționare scade.
Numărul de tranzacții zilnice s-a încadrat în intervalul 5.747 – 6.367, în zilele de luni, respectiv miercuri. Valoarea medie a tranzacțiilor zilnice înregistrată (6.167 de tranzacții) a fost sub cea înregistrată săptămîna trecută (6.756 de tranzacții), aici putînd fi observat un trend descendent.
Sectorul societăților de investiții financiare a înregistrat o evoluție negativă. Cel mai mult au scazut SIF5 (minus 5,2%) și SIF1 (minus 4,9%), acestea fiind cele care săptămîna trecută înregistraseră cele mai mari creșteri. Cel mai puțin a scăzut SIF4 (minus 2,6%), iar SIF 2 și SIF 3 au fost la egalitate în ceea ce privește ritmul de depreciere a cotațiilor (minus 3,6%).
Emitenții din sectorul petrolier s-au încadrat pe un trend de revenire a cotațiilor. Rompetrol rafinare Constanța (RRC) a crescut săptămîna trecută cu doar 0,5%, în timp ce prețul SNP s-a apreciat cu aproximativ 6%. Sectorul bancar a înregistrat, de semenea, o evoluție pozitivă, cu creșteri de aproximativ 1% atît pentru BRD, cît și pentru TLV .
Mai sînt doar trei săptămîni și 2 zile de tranzacționare pînă la încheierea anului bursier și, în continuare, evoluția indicilor bursieri pînă atunci se speră a fi una pozitivă, dupa ce îă ultima perioada am asistat la un trend descendent pe termen scurt.
Asupra săptămînii bursiere abia încheiate vom reveni cu amănunte. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.