Piața de capital

Administrator

Piata de capital face un mic pas înapoi

• săptămîna trecută, evoluție degajată, fără prea mult entuziasm, la Bursa de Valori

Piața de capital a fost ceva mai echilibrată în săptămîna trecută, variațiile zilnice ale indicilor bursieri fiind de amplitudine mai mică. Indicele BET-FI a fost singurul cu variații puțin mai accentuate în primele trei ședințe, urmînd ca pe finalul săptămînii să se domolească activitatea și pe acest sector. „Cîțiva emitenți – a observat analistul Onlinebroker, Radu Florian Căiea – au avut un elan bun, însă irelevant pentru evoluția indicilor bursieri, restul companiilor rezumîndu-se la aprecieri și deprecieri modeste. Tranzacțiile acestei scurte perioade au fost cu o idee mai bogate decît în săptămîna precedentă, excedentul fiind de 6,78% la valoarea tranzacțiilor”. Totalul tranzacțiilor din piața „regular” s-au ridicat la valoarea de 193,4 milioane de lei, la care s-au adăugat încă aproximativ 39,1 milioane de lei din piața dealurilor.

Ca și în săptămîna precedentă, mai frecvente au fost tranzacțiile din sectorul SIF-urilor și din cel al băncilor, petrolul fiind în continuare un subiect tabu pe piața de capital. Toți indicii bursieri au marcat scăderi, însă indicele BET și ROTX au înregistrat cele mai mari pierderi. Indicele BET (care cuprinde cele mai reprezentative 10 societăți de la BVB) a pierdut 1,69%, noua sa valoare situîndu-se la 8.547,4 lei. Indicele BET-C (care cuprinde toate acțiunile de la BVB) a consemnat o depreciere de 0,92%, valoarea sa oprindu-se la nivelul de 5.560,1 lei. Indicele BET-FI a marcat o săptămînă pe o ușoară depreciere de 0,44%, noua valoarea a sa fiind de 59.230,7 lei. Indicele ROTX a înregistrat o scădere de 2,11%, valoarea de la închiderea săptămînii situîndu-se la 19.314,5 lei.
Deal-urile au valorat 20,2% din tranzacțiile pieței „regular” a Bursei de Valori București. SIF Banat-Crișana și Flamingo Internațional au fost principalii actori ai aceste piețe, judecînd după valorile tranzacționate.

SIF-urile au reușit să se consolideze

Două ședințe au fost explozive la nivelul cotațiilor, pentru sectorul societăților de investiții financiare, una dintre ele fiind în debutul săptămînii încheiate. Pe partea tranzacțiilor, au existat trei sesiuni mai bogate pentru SIF-uri, însă acestea au fost suficiente pentru a ridica nivelul tranzacțiilor cu 13,85% față de săptămîna precedentă. Perioada analizată a fost propice în special pentru SIF Moldova și SIF Transilvania, însa cea dintîi metionata a fost liderul sectorului la capitolul aprecieri săptămînale. SIF2 a avut cea mai exploziva săptămînă în ceea ce privește modificarea prețului, debutînd cu cea mai severă corecție, în prima sesiune a săptămînii și închizînd cu cea mai bună apreciere. Cotația lui a cîștigat 2,82%, echivalentul a 0,0800 lei/acțiune și a marcat un sfîrșit de săptămînă la nivelul de 2,9200 lei/acțiune. „La capătul opus, pedepsită și, temporar, abandonată de investitori, SIF Banat Crișana a înregistrat cea mai mare scădere” – a precizat Radu Florian Căiea. SIF1 a pierdut 0,1000 lei/acțiune, depreciere care a plasat-o la cea mai mare depărtare de sfîrșitul anului 2006, în acest secor.

Presiune la vînzare pe activele bancare

Foarte bine tranzacționate și săptămîna trecută, activele bancare au menținut alert ritmul tranzacțiilor, în această perioadă cumulînd schimburi în valoare de 41,8 milioane de lei. Din totalul tranzacțiilor efectuate la BVB, băncile au consemnat o pondere de 21,63%. Banca Română pentru Dezvoltare-GSG (BRD) a avut o bună contribuție în acest interval în ridicarea rulajului de pe piață. Cu tranzacții în valoare de 19,7 milioane de lei, BRD s-a clasat pe locul al IV-lea în topul celor mai lichide acțiuni ale săptămînii, ponderea ei în totalul BVB fiind de 10,19%. În ceea ce privește performanța cotației, BRD a suferit o corecție de 4,52%, închiderea săptămînii efectuîndu-se la valoarea de 21,1000 lei/acțiune. Așadar, banca a cîștigat 30% în lichiditate, însă a pierdut 1,000 lei/acțiune. O evoluție asemănătoare cu cea a BRD a avut și Banca Transilvania (TLV), care deși a menținut un nivel superior de tranzacționare, a suferit pierderi și pe partea lichidității și la nivel de preț. TLV a fost a treia cea mai lichidă companie săptămîna trecută, valoarea tranzacționata cu titlurile ei ridicîndu-se la 21,8 milioane de lei. „Cotația – spune analistul – nu a înregistrat aprecieri nici în această săptămînă, fapt care ar putea să producă neplaceri dacă s-ar extinde pe intrevalul a mai multe săptămîni viitoare”. În perioada analizată, TLV a pierdut 0,0300 lei/acțiune, echivalentul unei depreciere de 2,75%, însă minimul acestei săptamîni, la valoarea de 1,0300 lei/acțiune, a reprezentat, cu siguranță, un foarte bun preț de achiziție.

Petrolul în continuare în „stand-by”

În continuă așteptare, sectorul petrolier a menținut un nivel constant al tranzacțiilor și săptămîna trecută. Cu tranzacții în valoare de 16,1 milioane de lei, petrolul a înregistrat o pondere de 8,33% din rulajul total al pieței. Prea multe schimbări nu s-au efectuat pentru Petrom București în piața de capital, săptămîna venind doar cu un surplus de 34,75% la capitolul lichiditate. Petrom s-a ridicat, astfel, la o pondere de 6,46%, din totalul tranzacțiilor pieței, valoarea schimburilor acesteia atingînd 12,4 milioane de lei. Cotația Petrom a suferit o corecție de 1,72%, cel mai bun preț de cumpărare fiind de 0,5600 lei/acțiune. Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) a înregistrat cea mai slabă săptămînă din acest an, la capitolul lichiditate, abia totalizînd tranzacții în valoare de 3,6 milioane de lei. Parcursul cotației a fost unul sinusoidal, debutul fiind de alternanță negativă, iar sfîrșitul de alternanță pozitivă. Deși pe volum foarte redus, deținătorii de titluri RRC se bucură de ușoară apreciere a cotației, chiar dacă aceasta a fost de numai 0,73%. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.