Piața de capital

Administrator

SIF MOldova, cel mai tranzacționat titlu

O ședință care a început ieri, 25 iunie, la Bursa de Valori, într-o manieră liniștită și, în același timp firească, ținînd cont de agitația de săptămîna trecută ,avea să se încheie într-un cu totul al “stil”, mai exact cu noi maxime istorice la SIF-uri. Lichiditatea generală a bursei a fost bună, însă sub media ultimei săptămîni, iar ceilalți indici bursieri au avut oscilații foarte mici, însă BET-FI a închis cu aproape de 83.000 puncte, la un nou maxim istoric, cu 2,7% mai sus decît vineri.

Cel mai tranzacționat titlu din piață a fost SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 11,2 milioane RON, după care urmează celelalte 4 SIF-uri. în acest segment al pieței au fost creșteri de curs în prima jumătate a ședinței, după care piața s-a calmat, iar cotațiile au intrat într-un tunel orizontal. La unele SIF-uri a urmat o nouă sesiune de creșteri înainte de închidere, la altele nu. SIF Transilvania (SIF3) și-a atins maximul la jumătatea ședinței, la 2,64 RON/acțiune și a închis la 2,61 RON (plus 4,8% cea mai mare creștere din sector).
După SIF-uri, cel mai tranzacționat emitent a fost Banca Transilvania (TLV). Și aici au venit creșteri în a doua parte a ședinței, cursul s-a apropiat de palierul de 0,8 RON, închizănd la 0,78 lei (plus 1,3%). De fapt, dintre acțiunile lichide singura care a scăzut e Petrom (SNP), care nu a reușit să treacă de prețul de vineri, 0,53 RON/acțiune, iar la final vînzătorii au dus-o la 0,52 RON (minus 1,9%).
Una dintre surprizele zilei a fost UAMT Oradea (UAM), societate pe care au intrat cumpărători acum o lună și jumătate. Ieri, s-a făcut un volum mai mare, cel mai mare din ultimul an, de 326.000 de acțiuni. în ultima oră a ședinței s-a intrat mai agresiv la cumpărare și au fost achiziționate toate acțiunile din piață, cursul urcînd la maximul posibil de 1,26 RON/acțiune (plus 14,6%). Electroputere Craiova (EPT) și-a continuat seria de creșteri maximale, pînă la 0,9750 RON/acțiune (plus 14,7%), deși spre deosebire de alte ședințe au fost vînzători, iar oferta din piață a fost cumpărată în totalitate abia la final. Este deja a zecea ședință de creșteri maximale, perioadă în care cursul a urcat de 4 ori.
în segmentul Rasdaq, cel mai tranzacționat emitent a fost Armax Gaz Mediaș (ARAX), cu un rulaj de 2,77 milioane RON. Cursul a scăzut mai puternic în prima parte a ședinței, pînă la 2,76 RON/acțiune, după care piața s-a mai calmat și închiderea a avut loc la același minim, cu 1,8% mai jos decît vineri. O lichiditate foarte bună a avut și Ceramica Iași (CERE), unde vînzătorii au dominat piața în prima parte a ședinței. Ulterior, a început să se cumpere și aici, iar cursul a revenit peste 10 lei, cu toate că nu a ajuns la închiderea de vineri (ultimul preț a fost 10,4 lei, cu 1,9% mai jos decît în ședința precedentă). (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.