SIF-urile revin pe val, dar investitorii vînd
După ședința de ieri, 15 februarie, de la Bursa de Valori București, piața pare mai stabilă, dar în continuare aici se vinde. Ședința a început cu scăderi, dar pe o lichiditate bună. Scăderile sînt de mult timp în „socotelile” brokerilor, care cred că era de așteptat o perioadă de corecție. Ieri, lichiditatea pieței a fost una medie, față de vîrfurile atinse în ultima vreme. Doar 53 de milioane de lei. Iar în frunte au apărut societățile de investiții financiare. Numai două, SIF Otenia și SIF Moldova. Pentru prima au fost lansate datele preliminare referitoare la activitatea din 2005, care vor fi supuse aprobării adunării generale a acționarilor anuală. SIF Oltenia are rezultate bune, iar investitorii pot fi interesați. SIF Moldova continuă, însă, seria scăderilor în valoarea acțiunii, astfel încît a ajuns ieri la 2,51 de lei. Interesul pentru acțiunile ei a fost, totuși, dublu decît cu o zi înainte și a adus în cont la peste șapte milioane de lei, după 565 de tranzacții, cu aproape trei milioane de acțiuni. SIF Moldova Bacău a ajuns, însă, pe locul al doilea în topul celor mai lichizi cinci emitenți – Top 5, iar valoarea ei de piață a rămas la 1,3 miliarde de lei. Emitentul din Bacău scade la bursă de trei zile consecutiv. Grosul lichidității pieței a fost făcut, în rest, de Petrom, Banca Transilvania și BRD-GSG.
în ceea ce privește celelalte societăți băcăuane listate la Bursa de Valori, ieri în ring au mai intrat Rafo Onești, la care după cinci tranzacții, cu numai 199 acțiuni, valoarea acțiunii a rămas neschimbată, la 2,00 lei, și Aerostar, care a crescut la 4,99 de lei pe unitate, din trei tranzacții, cu numai 3.000 de acțiuni. Sofert și Robinete Industriale Bacău au rămas tot oprite de la tranzacționare, prima la valoarea de 0,0118 lei pe acțiune din 4 octombrie, a doua la 2,05 lei din 7 septembrie. Nici Uton nu a fost tranzacționată și a rămas la valoarea de 10 lei din 16 decembrie. Pe piața Rasdaq nu a fost tranzacționat nici un emitent băcăuan, de la începutul acestui an. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.