Mihai BUZNEA
Bună dimineața, maestre! Ce mai faci, coane Alecule? Cum ai dormit? Toate bune, da? Așa să rămînă! Mă bucur să te regăsesc sănătos și voios. Merg afacerile, merg? Nici nu s-ar putea altfel, la obrazul matale. Poziție ultracentrală, băiat de salon, ce mai! Da’ cum de te-ai învîrtit, că așa vad, exact în buricul tîrgului, mai rar! Bătaie mare! Ai dat șpagă ceva parai? Nu? I-auzi, parcă nu-mi vine să cred, da’ pe matale te cred! Da’ las’ că cu dumitale nu mi-e rușine, păi ce, se poate contrapune cineva? Arată-mi-l, și-l fac arșice, de să nu-l mai recunoască nici nevastă-sa. Hai că te-am lăsat, mai trec eu pe-aici…
Dialogul (de astă-dată imaginar) poate fi unul cît se poate de real și la-ndemîna oricărui băcăuan. De fapt, e un monolog, fiindcă ilustrul partener de conversație se încăpățînează să-și țină gura închisă, din cauză de încremenire a bronzului statuii ce-i imortalizează făptura. De pe soclul de beton, pe care a fost cocoțat de edilii și oamenii „de bine” ai urbei, el a întors spatele așezămîntului de cultură, întorcîndu-și (inspirat) fața spre agitata viață a tîrgului. Alecsandri a devenit, iată, concitadinul nostru și nu a pregetat să intre în afaceri. Că tot se plictisea, săracul! Pornind de jos, de la tîmpla străzii, la doi pași de fostul conac, cîndva o mîndrețe, astăzi o ruină. Conu’ s-a adaptat perfect la economia de piață. Cu carnețelul în stînga și cu dreapta în atenționare, taie, cît e ziulica de mare, chitanțe pentru autoturismele de lux ce parchează la picioarele sale. De fapt, ale casei de cultură, sau ce a mai rămas din ea. Nimeni nu se-ncumetă să-l fenteze. Domină și execută. E drept că chipu-i cam mohorît, merita și el ceva mai de soi, dar asta e, nu riscă, oricînd se poate găsi un contracandidat la soclu! Oricum, tot el rămîne cel mai tare din parcare. Și-apoi, e un bisnis ca oricare altul, bagi puțin și scoți mult, îi rămîne și lui destul după ce varsă dreptu’ cui trebuie.
Să mai spună cineva că băcăuanii l-au trecut în negura uitării. Așa cum au făcut cu alții. De, fiecare cu carma lui!
Bine-ai revenit printre noi, maestre! Chiar că ne lipsea un om de încredere, cu ștaif! Iată-te!
Lasă un răspuns