Pictorul în zeghe

Pictorul intră în cameră ținînd în mînă penelul și cîteva foi de hîrtie așezate ordonat într-o mapă ruptă de atîta folosire. Nu ridică ochii din pămînt. Se așează pe scaun și se înroșește. Tușește greu și scoate din mapă lucrările sale cele mai de preț. Ne pune desenele în față și ne lasă să le analizăm. Din cînd în cînd, mai duce mîna pe stomac și tușește. Acum e mai bine, dar tuberculoza a fost la un pas să-l omoare. Din caza orelor state pe patul spitalului, s-a apucat de pictat. Mihai Carapalea este închis în Penitenciarul Spital din Tîrgu Ocna de doi ani și mai are de ispășit încă 14 ani, pentru viol cu violență.

De cum intri în zona de detenție, dai de cîteva zeci de picturi, schițe și desene. Nici una nu seamă cu cealaltă, dar poartă aceeași semnătură. Lucrările sînt pe teme diverse, de la droguri pînă la satirizarea personalului închisorii. Chiar dacă sînt comice, picturile au o bogată încărcătură erotică, de înțeles de altfel, luînd în considerare locul unde creează pictorul. Femeile au formele extrem de dezvoltate și rotunjite, un mod pentru pictor de a nu uita cum a fost în libertate.
Carapalea a fost internat în spitalul din Tîrgu Ocna pentru că, imediat ce a fost prins, s-a descoperit că are tuberculoză. Boala sărăciei se răspîndește repede în închisori, așa că s-a hotărît trimiterea lui la Tîrgu Ocna. După un tratament de doi ani, el și-a revenit. Mișcările sale nu-i trădează fapta pentru care a fost închis. Se uită tot timpul în pămînt, vorbește greu și respectuos, îi tremură mînile din cauza emoțiilor și spune mereu că nu vrea să-și mai amintească ce a făcut.
„Nu vreau să vobesc despre asta. Imi pare rău pentru ce am făcut. A fost un viol și pentru el am primit 16 ani de închisoare”, își începe povestea pictorul penitenciarului. Deținutul spune că și-a găsit liniștea în pictură și acesta este singurul lucru care l-a mai ținut în viață în toți acești ani. Dacă nu ar fi fost pictura, spune el, boala l-ar fi răspus. „Ideile îmi vin de la sine. Aș putea să termin o lucrare în jumătate de oră, dacă vreau, dar ce rost are? Doar nu plec nicăieri! De multe ori o lungesc, ca să am toată ziua activitate. Desenul mă liniștește și nu mă mai gîndesc la ce-am făcut. Lucrurile care nu se văd sînt veșnice, iar speranța este una dintre ele”, ne explică Carapalea arătîndu-ne picturile sale.

A avut, deja, o „personală”

El are noroc că angajații Penitenciarului din Tîrgu Ocna îl sprijină. âi cumpără materiale pentru desen și i-au organizat chiar și o expoziție, în holul Casei de cultură din oraș. Aceasta a fost prima expoziție personală a pictorului. „Vreau să pun tot ce fac în penitenciar într-un portofoliu și, după ce ies, poate reușesc să mă angajez sau să-mi fac un nume. Oricum, înapoi nu vreau să mă mai întorc”, a mai spus Carapalea. Tot el desenează în fiecare lună coperta revistei penitenciarului și face lucrări pe teme stabilite de cei care au grijă de el. Pentru că vorbește greu și cu frică, Mihai Carapalea a vrut să termine repede interviul. Așa că, în scurt timp, și-a adunat picturile, le-a strîns la piept, la fel cum un copil își strînge jucăria preferată, s-a ridicat și a rugat respectuos gardienii să-l ducă înapoi în cameră. Pe scările penitenciarului, el s-a uitat lung la noi, a mai aruncat o privire peste picturile sale expuse pe hol și s-a făcut nevăzut. „Majoritatea deținuților își descoperă talentele în închisoare și asta pentru că dispun de mult timp liber. Odată ieșiți afară, își neglijează talentul și sănătatea” ne-a spus Silvia Racu, inspector-șef la Penitenciarul Spital Tîrgu Ocna.
Mihai Carapalea va ieși cel mai probabil din penitenciar, asta dacă este „cuminte”, cînd va sărbători 34 de ani de viață. El spune că e dispus să o i-a de la capăt cu toate greutățile de rigoare, dar fără greșeli care să-l pună înapoi în zeghe. (Alexandru COVACI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!