După ce, săptămîna trecută, Willy Bacău și-a asigurat promovarea în divizia C, sîmbătă și-a trecut în cont un nou succes: cîștigarea finalei fazei județene a Cupei României. Ce-i drept, prospătă victorie este una de anvergură județenă, dar competiție K.O. este de abia la început și, dată fiind ambiția antrenorului Florin Pavel și a elevilor săi este foarte probabil ca echipa băcăuană să fie una din suprizele întrecerii. Reveni nd la partida de sîmbătă, aceast a fost, practic, una fără istoric, „pinguinii” cîștigînd la scor, dar și la pas în fața unui adversar care nu a emis nici un fel de pretenție. De altfel, vulcanicul antrenor al Acvilei, Doru Botez s-a agitat preț de jumătate de oră, după care, văzînd probabil că elevii săi nu pot „mișca” în fața rivalilor, s-a calmat și a preferat să privească meciul de pe banca de rezerve. Golurile au fost marcate de Doroftei (3), Mocanu și Voicu, dar numai intervențiile inspirate ale portarului Acvilei sau lipsa de concentrare a „pinguinilor” a făcut ca numărul acestora să nu fie mult mai mare. Cu jucători care ar fi fost nimeriți mai degrabă pentru un meci de old-boys sau pentru o întîlnire de full-contact., Acvila a trecut doar de cîteva ori centrul terenului, încercările ofensive ale acesteia fiind extrem de firave. De altfel, la final, un amic de-al antrenorului Doru Botez a încercat să-l liniștească spunîndu-i că „dacă era alt antrenor, luau vreo opt sau zece”. Altfel, în echipa „pinguinilor” a evoluat pe toata durata partidei Wu Wei, un jucător de origine chineză, care a venit la Bacău ca elev al antrenorului Mircea Pană de la Liceul Sportiv. în rest, fianala județeană a Cupei României a fost urmărită din tribune de o întreagă echipă de antrenori în frunte cu Cristi Popovici, Ghiță Poenaru și Gogu Munteanu. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.