La mai bine de două luni de la începutul anului nu s-a conturat nici un curent în privința dezvoltării economice a județului pe 2007. Șefii Prefecturii Bacău au organizat ieri o întîlnire cu oameni de afaceri, reprezentanți ai patronatelor și șefii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău. Din schemă a fost omis tocmai motorul, Consiliul Județean Bacău, ordonatorul banilor din județ, instituție ce nu a fost invitată pur și simplu. Scopul întîlnirii a fost să se strîngă propuneri pentru programul de promovare a economiei județului și conturarea strategiei județene de dezvoltare. Discuțiile s-au axat în jurul Aeroportului Bacău, autostrada Ardeal – Moldova, mari investitori, centrul de afaceri, consorții de dezvoltare locală. „La aeroport trebuie schimbată pista, deoarece nu mai corespunde indicatorilor. Investiția este estimată la aproape 12 milioane de euro. Consiliul Județean trebuie să găsească o soluție legală pentru realizarea unui parteneriat cu Primăria Bacău, deoarece la nivel de municipiu există bani”, a susținut prefectul Gabriel Berca. în privința autostrăzii, participanții au ajuns la concluzia că „este important să se facă, chiar dacă nu trece prin județul nostru”.
E nevoie de parteneriate
Gheorghe Antochi, președintele societății Agricola Internațional, a ridicat problema supermarketurilor din județ. „Orașul Bacău are populația de sub 200.000 de locuitori. Or, firme mari, cum este Carefour, merg pe criterii demografice, așa că nu vor veni aici. în plus, ne mai confruntăm cu lipsa de colaborare cu instituțiile deconcentrate ale statului, cu excepția celor din domeniul agricol. Este vorba de combaterea muncii la negru, de concurența neloială, cu produse care nu îndeplinesc condițiile igienico-sanitare, măsuri ce ar trebui luate de instituții ale statului pentru intrarea în legalitate”, a spus șeful Agricola.
Doru Simovici, președintele CCIA Bacău, a prezentat exemple de succces de la Iași, Suceava, Galați, în domeniul parteneriatelor între autorități locale, oameni de afaceri și sindicate, făcînd un apel la conștientizarea în mediul de afaceri, dar și în cel al autorităților, asupra rolului acestor parteneriate pentru dezvoltarea economică a județului. „Mă voi întîlni și cu primarul Romeo Stavarache, să îi propun să consulte mediul de afaceri atunci cînd Consiliul Local și Primăria iau decizii cu impact în dezvoltarea economică”, a declarat Simovici. La capitolul „investiții proaste” a fost poziționat Parcul Industrial Hemeiuș, despre care președintele CCIA crede că „a pornit greșit și am spus-o, dar nu am fost ascultat”. Prefectul Berca a completat: „conceptul de afacere la HIT este diferit de specificul economic al județului nostru, nu se mulează pe activitățile din județ, plus că și locația este o problemă”.
Rapoartele vor dispărea de la comisiile de dialog social
Participanții la discuții au mai decis să se renunțe la formula actuală a ședințelor de Dialog Social. „în aceste comisii nu trebuie să mai aibă loc discuții sterile. Nu au rolul să facă imagine unor lideri. Mai bine le facem punctual, pe problemne ale județului, numai cu factorii implicați”, a spus și subprefectul Neculai Olaru. Mai mult, spre binele județului, s-a amintit și de rolul parlamentarilor, care vor fi și ei invitați la aceste întîlniri, pentru a aduce îmbunătățiri cadrului legislativ. La final, pe tapet nu s-a pus nici o propunere de dezvoltare a județului, urmînd ca întîlniri de acest gen să se mai organizeze. Concluzia unanimă a fost ca Prefectura să fie liantul dintre patroante, oameni de afaceri și autoritățile locale, în vederea creării unui mediu adecvat investițiilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.