Plata taxelor de către toți, sloganul electoral al lui Petre Roman

Redacția Ziarul de Bacău

• aflat în vizită la Bacău, președintele Forței Democrate i-a deplîns pe românii care plătesc conștiincioși taxele și impozitele, și a venit cu un ac de cojocul celor care păcălesc fiscul • Forța Democrată vrea să facă alianțe politice pentru alegeri, dar în nici un caz cu PSD, PNL și PD

Persoanele care au făcut averi în mod ilicit, ori cei la care se constată că au plătit taxe prea mici raportat la averile colosale pe care le au ar trebui, cel puțin în baza proiectului de lege a transparenței fiscale, să nu poată scăpa prea ușor în încercarea lor de a frauda statul. Cel puțin așa susține Petre Roman, președintele partidului Forța Democrată din România, care a prezentat ieri, cu ocazia vizitei sale în județul Bacău, „Legea transparenței fiscale”. Persoanele vizate de proiectul de lege sînt cetățenii care se sustrag de la plata în totalitate a taxelor și impozitelor, mai ales cei ce acumulează averi importante fără a da statului banii care i se cuvin. Fostul prim-ministru consideră că această lege nu va fi una represivă, ci prin intermediul ei se va urmări curățirea societății românești de fraudă. „Proiectul nostru se bazează pe prevederile Constituției, în care se spune că averile dobîndite în mod ilicit pot fi supuse confiscării. Specialiștii au făcut evaluări conform cărora anual românii se sustrag de la plata a zeci de mii de miliarde de lei. Cu banii aceștia s-ar găsi multe lucruri de făcut, de aceea cred că e necesară acestă lege”, a afirmat Petre Roman.

Dacă această lege va fi votată, ar urma să se înființeze un Oficiu Național Antifraudă, care ar fi îndreptățit să controleze concordanța dintre averea dobîndită și taxele și impozitele care s-au plătit în realitate. Inițiatorii proiectului au prevăzut ca acest control să se extindă și asupra averii soțului, precum și asupra bunurilor declarate, realizate prin intermediari sau transmise contra unei plăți unor rude. Mai mult, vor fi controlate și bunurile transmise gratuit către orice persoană. Nici cei care își trimit averile în străinătate nu vor scăpa de plata taxelor și impozitelor, deoarece statele colaborează foarte eficient în domeniul fiscal. „În România sînt aproximativ șase milioane de persoane care își plătesc taxele în mod regulat, pînă la ultimul leu. Nu este corect față de ei ca alte cîteva mii de persoane, posesoare ale unor averi considerabile, să plătească doar cinci sau zece la sută din taxele datorate statului”, a continuat președintele Partidului Forța Democrată.

Întrebat în legătură cu șansele proiectului de a deveni lege în actuala legislatură, Roman a estimat că acest lucru va fi posibil, în măsura în care se vor strînge 100.000 de semnături în favoarea proiectului. El a criticat partidele parlamentare care nu au luat nici o atitudine față de această propunere.

Cît privește strategia pentru viitoarele alegeri, senatorul a afirmat că partidul său nu a definitivat una, dar că ia în considerare alianța cu unele partide neparlamentare. „Nu se pune problema unei alianțe cu PSD, nici cu PNL sau PD, deoarece această alianță ar fi lipsită de o bază credibilă. Noi am prezentat publicului un program de guvernare, în care am identificat cele zece crize majore din societatea românească și la care oferim soluții. Nici un alt partid nu a venit încă să își prezinte oferta politică concret”, a încheiat Petre Roman. (Oana ALBU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.