Primăvara toamnei
Valeriu Traian
Vă asigur dragi cititori că nu sînt făuritor de antinomii, cu atît mai puțin pus pe făcut calambur. Dar revărsarea de tinerețe și flori pe străzile orașului în ziua de 16 septembrie 2002 nu ne putea duce cu gîndul decît la luna lui Florar sau la sărbătoarea Floriilor. Ca în fiecare toamnă, la mijloc de septembrie, Bacăul, ca de altfel întreg cuprinsul țării, a fost invadat de veselia generațiilor de școlari, mici și mari, fete și băieți, care se îndreptau spre Alma Mater din sufletul fiecăruia. Tinerețea curgea rîuri spre sfintele lăcașuri ale școlilor, liceelor, colegiilor. Pe strada Aviatori sau Bicaz, pe Vasile Alecsandri (vai, cîtă omenire!), pe Bacovia sau Cuza Vodă, pe Lucrețiu Pătrășcanu sau Banca Națională, pe Calea Moldovei, Calea Romanului sau Calea Bîrladului, în Izvoare sau Cartierul CFR s-au putut vedea aceeași frenezie tinerească, aceeași privire cutezătoare scrutînd cerul spre a vedea dacă atotputernicia dumnezeiască dă strălucirea soarelui spre a aureola seninătatea frunții școlărești. Dumnezeu a fost îndurător, ne-a învrednicit și îndatorat cu seninul cerului, ceea ce este izvor de speranțe, succese, semn bun pentru superstițioși, încredere într-un viitor sigur bun și triumfător, pentru toți cei ce vor să promoveze în viață pe calea învățăturii. Da, pe calea învățăturii, pentru că se poate și altfel. Noi, prin educație, profesie și vocație pledăm pentru această cale a învățăturii. Așadar, școala i-a primit cu brațele deschise, cu mintea limpede și cu sufletul curat pe toți cei care, potrivit vîrstei și evoluției firești, într-o lume firească, s-au adunat într-o comuniune aș îndrăzni să cred mistică, pentru ceremonialul tradițional al deschiderii noului an școlar. „O nouă primăvară de visuri și păreri…” (Bacovia ” Nervi de primăvară”) se citește pe chipul Ancuței, care păzește sfielnic, dar hotărît, cu ochii mari de curiozitate asupra noii realități în care pătrunde, ca și cutezanța cu care intră în clasa a XII-a Andrei, Bogdan sau Ramona sau melancolia visătoare a Ioanei sau Mihaela din clasa a XI-a umanistă. Sînt exprimate sentimente, gînduri, vise pe termen lung.
Dar dascălii? Îi am în vedere pe cei de vocație și de conștiință, marea majoritate a celor care au îmbrățișat cu bună știință, încă din tinerețe, jertfa pe altarul sărăciei și traiului modest, dar care poartă un suflet căldura – i se spune adesea părintească – unor suflete mari, care știu să dăruiască și numai să dăruiască, asemenea unor dascăli deloc fictivi pe care ni i-au oferit ca exemple pilduitoare un Creangă (Bădița Vasile), un Caragiale (Bazil Drăgănescu), un Sadoveanu (dl Trandafir), un Slavici (Budulea Taichii), un Cezar Petrescu (Apostol), ca să mă opresc la clasici. În miez de septembrie este o revărsare de căldură emisă pe căi nevăzute, dar simțită din aceste ființe destinate actului educațional. Se întîlnesc deodată căldura și devoțiunea socratică și rațiunea aristotelică. Elevul se va împărtăși din ele ca într-un etern Izvor al Tămăduirii. Școala (nu excludem familia) modelează sufletele dar, mai ales, dă ascuțire minții. Trăiesc în acut sentiment al speranței vizionînd această revărsare de tinerețe, al speranței mereu înnoită, alimentată de idealismul unui crez ce mă domină de decenii cum că, de fiecare dată, această generație este menită să aducă acea energie capabilă să ducă țara spre civilizație. Nu îndrăznesc să mai vorbesc de belșug și bunăstare, pentru că prea des am fost amăgiți cu aceste două culmi. Am oroare de aceste două cuvinte! De fiecare dată sper că noile generații vor asigura progresul și civilizația pe plaiul mioritic. Minunea se va înfăptui. Pentru această împlinire este nevoie de muncă, multă muncă, perseverență, puterea de a rezista ispitelor de tot felul, tăria de a trece peste orice greutăți și cîte altele.
Cu toate neîmplinirile de moment sau încercările destabilizatoare, școala românească este una temeinică, profundă. Cu elevi capabili să cucerească trofee internaționale, chiar și acolo unde încă nu este o tradiție – informatica – are un corp profesional de elită, pregătit și cult, devotat pînă la sacrificiu misiunii sale. Din această parte, premisele sînt încurajatoare. Cît privește baza materială – în unele locuri se află că în secolul al XIX-lea avem încrederea că se va asigura cît de curînd, nu prin mila altora, ci prin noi înșine: va asigura cu adevărat o evoluție corespunzătoare întregului sistem. Speranțele se pun în buget, în capacitatea organizatorică, în corectitudinea relațiilor pe toate palierele societății, pe cinstea și profesionalismul tuturor diriginților școlii românești. Astfel primăvara metaforică din septembrie va fi una autentică.
Lasă un răspuns