Ploaie de premii la Clubul Copiilor din Tîrgu Ocna

Administrator

Clubul Copiilor din Tîrgu Ocna se poate mîndri cu o serie de rezultate de excepție, obținute în 2006. Printre acestea se numără trofeul Festivalului Național de Muzică Folk pentru Tineret „Toamna Baladelor”, ediția 2006.
„În acest an, am obținut 64 de premii pentru activitățile desfășurate comform calendarului, ca și pentru evenimentele la care au participat copiii clubului nostru”, a declarat prof. Maria Tudoreanu, directorul clubului. „Dintre acestea, 36 sînt premii județene, 22 – interjudețene, și șapte sînt premii naționale. Am câștigat și două premii internaționale, unul la Tîrgu Jiu pentru acțiunea «Să iubim și să ocrotim natura», iar celălalt pentru lucrările prezentate la Expoziția Internațională de Pictură pentru copii din Polonia”, a mai spus profesoara. (Romulus Dan BUSNEA) Helvetica-R nale de Pictură pentru copii din Polonia”, a mai spus prof. Maria Tudoreanu.

Romulus Dan Busnea – 21-12-20

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.