Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” a decernat, sîmbătă, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, premiile celei de a V-a ediții a Festivalului-Concurs de Grafică și Creație Literară pentru Elevi „Extemporal la viitor” și premiile Concursului Revistelor Școlare din cadrul Festivalului Arlekin, ediția a XI-a. Juriul a fost alcătuit din scriitorii Daniel Nicolescu, Petre Isachi, Val Mănescu, Victor Munteanu (președinte) și plasticianul Ioan Burlacu. S-au acordat numeroase distincții, constînd în premii și mențiuni, acordate pentru creație literară, compunere, grafică, reviste școlare, critică literară și eseu. Cîștigătorii locului I la categoria claselor II-VII, sînt Lia Maria Grigoraș (care a obținut și premiul Fundației „Cancicov” pentru poezie), Alexandru Daniel Țanțu (compunere), Florin Țuțaniș (grafică). La clasele IX-XII, premiul I a fost decernat elevilor Alina-Maria Butunoi (care a primit și premiul Fundației „Cancicov” și al Revistei „13 Plus”, pentru poezie), Ana-Maria Boghiu (care a obținut și premiul Forului Civic de Educație și Cultură, pentru proză), Raluca Mangu (care a obținut și premiul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, pentru eseu). La secțiunea „Reviste școlare” au fost laureate pentru „cea mai bună tehnoredactare, realizare grafică și conținut tematic”, revistele „Recreația Mare”, a Școlii „Spiru Haret”, și „Proiect XXI”, a Colegiului „Ion Ghica”. în total, au fost acordate 55 de premii. (Dan PERȘA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.