Dupa declaratia politica facuta in Parlament cu doua saptamini in urma, intitulata „Nazbitiile domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale”, deputatul de Bacau Mihai Banu a anuntat ca, in circa zece zile, va depune si o motiune simpla pe Agricultura, „ca urmare a masurilor incompetente, inconstiente si abuzive luate în primele trei luni de mandat de ministru”. Este cea de a treia declaratie politica a deputatului ales in Colegiul 5 Bacau, alaturi de doua initiative legislative depuse la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor si alte doua in pregatire.
„Daca ar fi sa comparam anul 2008 cu 2009 – a declarat Mihai Banu -, vedem un dezastru in ceea ce priveste cofinantarile in agricultura, ca urmare a masurilor pe care le-au luat si ministrul Sarbu, dar si Guvernul actual. Ei nu inteleg ca sintem membri ai Uniunii Europene si ne supunem unor reguli anume. Ministrul s-a apucat si a facut promisiuni agricultorilor ca le va da 400 de lei subventie pentru ingrasaminte chimice. Dar subventionarea este reglementata de Comisia Europeana si nu se poate. In anul 2006, Romania a elaborat doua acte normative in care este precizat ce anume poate sa fie finantat fara notificare comunitara”. Deputatul bacauan crede ca interventia ministrului Ilie Sarbu a aparut in doua momente extrem de periculoase pentru tara noastra: in perioada 2008 – 2004 si acum, odata cu declansarea crizei economice mondiale. Dar, acum ne aflam intr-o etapa foarte delicata, pentru ca Romania trebuie sa pregateasca etapa a doua a Politicii Agricole Comunitare. „Poate aparea pericolul de a pierde platile directe acordate agricultorilor – a spus deputatul. Noi nu sintem inca pregatiti sa absorbim fondurile pe Dezvoltare rurala. Noi, in loc sa pregatim agricultura din zona de deal si de munte, si am in vedere politicile de agromediu, care aduc foarte multi bani europeni, avem alte prioritati nationale”.
Promisiunile electorale trec pe linga Buget
Cind toata lumea se astepta ca promisiunea din campania electorala a PSD ca fiecare agricultor sa primeasca 1.500 de lei la hectar sa fie înfaptuita, ministrul Ilie Sârbu a propus un buget pentru anul 2009, la capitolul ajutor pentru agricultori, cu 25% mai mic fata de 2008 – de la 1.500 la 500 de lei/ha. „Dezinformarea si manipularea sint elementele de baza ale acestui document – se arata in declaratia politica depusa de Mihai Banu in Parlament. Bonificatia la creditul agricol este cel mai important argument al dezinformarii. Repartizeaza prin buget aproximativ 70 de milioane de lei bonificatie, pentru cele noua milioane de hectare de teren arabil, si vorbeste de 700 de lei la hectar sprijin pentru agricultorii care cultiva cereale, plus 1.400 de lei pentru cei care cultiva rapita. De unde ati plati, domnule ministru, daca toti agricultorii ar solicita credit la Legea creditului agricol? Suma s-ar ridica la peste 6 miliarde de lei, iar sprijinul acordat agricultorilor prin bugetul de stat pe anul 2009 este de 2,4 miliarde de lei”.
Demonstratie de incopetenta la Agricultura
Deputatii liberali din Comisia pentru agricultura a Camerei considera ca de la începutul sesiunii parlamentare asistam la o demonstratie de crasa incompetenta a ministrului Sarbu. „La începutul sesiunii, am crezut ca timpul este acela care nu i-a permis domnului ministru sa elaboreze o strategie pentru domeniile pe care le are în competenta. Dar, la aproape trei luni de la preluarea mandatului si avind în spate o experienta de patru ani de conducator al aceluiasi minister, la care se adauga si patru ani de senator si membru al comisiei de agricultura, sa prezinte tot felul de nazbitii pe care le intituleaza programe si proiecte pentru anul 2009, ma determina sa nu ma mai declar coleg cu domnia sa si sa-l tratez cu compatimire” – a spus, in Parlament, Mihai Banu. Liberalii mai cred ca nu pot fi indiferenti fata de cum se conduce acest minister. „Sa numesti programe si proiecte pentru anul 2009 însiruirea unor date care dau impresia unui ghiveci informativ si nu a unei analize lucide, inseamna sa oferi agricultorilor o suma de jucarele foarte frumoase, foarte placute, dar care nu satisfac nevoile acestora” – a conchis deputatul de Bacau.
Lasă un răspuns