„pnl1” – Valerian Vreme și Ioan Chiriac, doi dintre strategii locali ai formațiunii politice propuse de Theodor Stolojan

Administrator

Oala sub presiune

Zăpăceală în PNL Bacău
• Romeo Stavarache crede că Organizația Județeană a PNL Bacău s-a rupt, prin plecarea platformiștilor la noua formațiune politică a lui Theodor Stolojan, Partidul Liberal Democrat n conducerea liberalilor a anunțat că a luat act de aderarea platformiștilor la noul partid și că se vor desemna alți membri pe funcțiile rămase vacante n susținătorii lui Stolojan spun că nu pot fi excluși cu de la sine putere de Romeo Stavarache, pentru că nu au semnat, încă, adeziunile la noua formațiune politică n democrații nu exclud de la negocieri nici unul dintre cele două partide

Liberalii băcăuani au reușit să frîngă partidul în două. Decizia nu a fost a lor, ci urmarea celor petrecute joi după-amiază, la București. Inițiatorul a fost Theodor Stolojan, precum și ceilalți foști liberali de seamă, care au anunțat că au semnat actul de apariție a unei noi formațiuni politice, Partidul Liberal Democrat (PLD). Noul partid va avea documente în regulă abia la anul, cînd se vor străbate pașii legali pentru apariția unui nou partid. Mai mult, platformiștii au mai anunțat că se consideră parte din Alianța „D.A.” și, de aceea, vor demara negocierile cu democrații. Vestea i-a luat prin surprindere, pe plan local, atît pe platformiști, cît și pe liberali, mai ales că toți se așteptau la noi negocieri și o înțelegere între premierul Călin Popescu Tăriceanu, președintele Partidului Național Liberal (PNL), și fostul lider liberal, Theodor Stolojan. „Ieri, trebuia să se voteze în Delegația Permanentă a partidului, la București, reprimirea în partid a celor plecați cu platforma și stabilirea listelor cu candidații pentru Congres. Cu două ore înainte, s-a făcut conferința de presă, care a luat pe toată lumea prin surprindere, și gruparea Stolojan a anunțat că își face partid”, a declarat primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, președintele Biroului Permanent Teritorial al PNL Bacău. La fel de surprinși au fost și platformiștii. „Eu am aflat din presă și am fost surprins, pentru că mă ocupam de un simpozion pe probleme de informatică, pe care l-am organizat la Onești. Personal, voi merge cu gruparea Stolojan, dar nu pot spune ce vor face ceilalți membri de partid oneșteni și Biroul Municipal. Săptămîna viitoare, vom avea o ședință și vom hotărî. Eu încă speram că negocierile vor duce la împăcare”, a spus Valerian Vreme, președintele organizației municipale a PNL Onești.
Liderul grupului de inițiativă pentru platforma liberală, Ioan Chiriac, vicepreședintele PNL Bacău, a susțiunut că „săptămîna viitoare voi convoca o ședință cu toți platformiștii, să vedem împreună ce măsuri vom lua și să începem strîngerea de semnături pentru noul partid”. Lucrurile se vor limpezi odată cu întoarcerea acestuia din Franța, unde este plecat într-un schimb de experiență cu agricultorii francezi.

Luați prin surprindere

Schimbările au dus la ruperea PNL Bacău. „Am luat act de înscrierea în noul partid, PLD, a unor foști membri ai PNL. Conform Legii partidelor, aceștia nu mai sînt, în mod automat, membri ai PNL, din moment ce au aderat la altă formațiune politică. Din moment ce dau semnătură pentru alt partid, se consideră că au demisionat din PNL. Funcțiile deținute de platformiști se vor completa cu membrii suplenați și alți membri desemnați în cadrul Delegației Permanente”, spune Romeo Stavarache. Disensiunile dintre liberalii băcăuani s-au rezolvat de la sine, mai ales că, după formarea grupului de inițiativă pentru platforma liberală, conducerea PNL Bacău i-a tolerat pe „dizidenți” și nu a luat nici o măsură împotriva lor, spre deosebire de situațiile din alte județe. Platformiștii spun însă că nu au de ce să fie dați afară din partid și înlocuiți, deoarece încă nu au semnat nimic. „Deocamdată, se lucrează la un plan de aplicare a acestei decizii, în teritoriu, la stabilirea unei strategii. în două, trei zile, vom vedea cu toții ce se va întîmpla. Formarea unui nou partid era o soluție de rezervă, dar care s-a pus pînă la urmă în practică, dată fiind evoluția lucrurilor. Romeo Stavarache a luat act de ceva ce nu există. Dacă vrea să ne dea afară din partid, nu are decît să ne dea. Nu are cum să facă alegeri pentru locurile noastre în PNL, pentru că nu există PLD înregistrat la Tribunal. Apoi, el nu are de unde să știe că noi am semnat sau nu adeziunea. Dacă face alegeri să ne înlocuiască, încalcă statutul partidului, pentru că noi putem fi dați afară doar de decizia Delegației Permanente. Abia ne organizăm, dar el a anticipat ce se va întîmpla”, susține Adrian Iordache, membru în grupul „platformiștilor”.

Posibile pierderi de funcții

Cel puțin doi „platformiști” riscă să își piardă funcțiile administrative, pe lîngă cele din partid. Valerian Vreme și Ioan Chiriac sînt consilieri județeni, iar legea prevede că odată ce aleg alt partid își pierd statutul de ales județean. Locul lor va fi ocupat de următorii pe listă. Lor li s-ar putea adăuga și alți aleși locali, care vor opta pentru PLD, precum și primari sau viceprimari. Platformiștii nu i-au făcut, pînă acum, publici pe cei care au ales calea lor, de teamă să nu fie tăiați de la rația de fonduri acordată de Guvernul Tăriceanu, la rectificare, însă, după noua evoluție a lucrurilor, și aceștia vor trebui să se decidă pe mînă cărui partid liberal vor merge. Din lista platformiștilor face parte și deputatul Valeriu Gheorghe, dar acesta nu riscă să își piardă fotoliul de parlamentar. în plus, pînă la înființarea noului partid, mai are timp să se decidă.

Democrații „s-ar lua” cu ambele partide liberale

Schimbările din sînul liberalilor băcăuani nu i-au pus pe jar pe democrați. Aceștia studiază fenomenul de pe margine. Un lucru este cert, nu exclud negocierile cu nici una dintre tabere. „Deocamdată, platforma trebuie să se transforme în partid. încă nu am disutat în Biroul Permanent Județean o eventuală colaborare cu ei. Totodată, aștept să mă întîlnesc și cu Romeo Stavarache, pentru că sîntem în alianță cu ei și, în limita posibilităților, trebuie să colaborăm. Mai sînt cîteva neînțelegeri cu liberalii, pe care sper să le rezolv cu Stavarache. Una dintre ele ar fi o colaborare cu aleșii locali ai conservatorilor în Consiliul Local Bacău, chiar dacă Partidul Conservator a ieșit de la guvernare. Deocamdată, nu am fost contactat de nici una dintre cele două părți liberale, dar sîntem deschiși la discuții”, a declarat Vasile Nistor, președintele județenei Partidului Democrat Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.