Poetul din cetate

Nu, cele de mai sus nu fac parte din nici un fel de scenariu s.f. Ele țin strict de realitate, chiar dacă au fost inspirate de o anume fantezie poetică. Se știe: poezia se scrie cu durere, cu renunțări și sacrificii, singura răsplată a autorului fiind cartea proaspăt ieșită de sub teascurile tipografului și înfățișată lui, cititorului, ca pe o ofrandă adusă inteligenței, pasiunii și talentului, plămădită spre a-l scoate din anonimat. Cătălin Aurelian Pilipăuțeanu e un poet (dacă e să-l percepem ca atare după volum/așul de versuri apărut, în prag de primăvară a acestui an, la editura băcăuană „Casa Scriitorilor”). Șansa oneșteanului de a deveni notoriu, asupra căruia ursitele au scuturat harul divin al creației, s-a ivit nu atît din rimele potrivite între coperți, ci de acolo de unde, poate, se aștepta mai puțin: o emisiune a postului de televiziune D.D.-tv, moderată de Cristi Groza, care „i-a scos în lume”(a) românească proaspăta producție literară într-o dimineață de mai, însorită, frumoasă și plină de promisiuni. Printre (ne)fericiții (după cum avea să se dovedească) telespectatori s-a aflat, din pură întîmplare nefericită, și pensionarul timișorean Constantin Amuzescu care, atras de versuri și de promisiunea de a-și putea adjudeca trofeul concursului ad-hoc, a pus mîna pe telefon și, de aici, a început calvarul ce i-a tulburat existența care și-așa-i era neliniștită. „Treimîine” a devenit, pentru el, obsesie și coșmar. Ceea ce se dorise a fi un premiu, s-a transformat în minciună, pagubă și înșelăciune grosoloană ce nu rimează cu nici un vers din dicționarul bunului simț. Fiindcă alți termeni corespondenți nici că pot fi găsiți! Invocînd diferite pretexte ce se-nvîrteau, invariabil, în jurul lipsei acute de bani, și apelînd la „bunele sentimente”, poetul din cetatea Oneștului a reușit să-l păcălească pe iubitorul de poezie timișorean de 8 (opt) milioane de lei, bani pe care acesta a fost nevoit să-i împrumute, cu dobîndă, de la cămătari spre a-și face fapta bună, pentru ca mai apoi să devină datornicul unei bănci ca să-și poată achita datoriile scadente. în astă vreme, pentru a-și șterge urmele, poetul nostru concitadin și-a pasat telefonul mobil, dar și adresa; mai pe românește: a spălat putina. Se zice c-ar fi ajuns prin Tg. Ocna, ori chiar mai departe, prin Italia – unde speră să facă banii cu care să-și plătească datoriile.
înduioșător!
Pînă cînd se va împlini și astă minune, prinde orbul, scoate-i ochii… „Mă surprinde – ne scrie d-l Constantin Amuzescu – ușurătatea cu care «poetul» își abandonează propriile criterii morale. (Dacă, totuși, le are). Mai ales că într-o altă emisiune de televiziune am avut marea surpriză de a-l vedea și a-i urmări perorațiile făcute în postură de președinte al unei obscure organizații pentru apărarea drepturilor omului de pe valea Trotușului, în care le promitea cîtorva țărani rezolvarea problemelor lor funciare, pentru ca mai apoi să-și ceară scuze în mod public față de primarul pe care-l acuzase în fel și chip, fără nici o probă”.
în prefața amintitului volum, semnatarul pastilei cu titlul „Nu se face niciodată prea tîrziu”, ne spune, între altele: „Despre de unde vine Cătălin Pilipăuțeanu, am o părere ca o adiere de fluture. Dar mă străduiesc suferitor să întreb unde va ajunge. Nu se face niciodată prea tîrziu dacă nu te răsare prea devreme renunțarea”. Amintește-ți, poete, de faptele care nu te onorează, altfel versul tău rămîne doar o simplă metaforă a unui suflet golit de sensibilitate. Și de adevăr. Plătește-ți datoriile și, poate, vei fi iertat, ori măcar scuzat. „Nu doresc moartea rău-făcătorilor, ci vindecarea lor” – ne scrie timișoreanul Constantin Amuzescu. Așadar, poete, nu da șansei cu piciorul. Ar putea fi ultima… (Mihai BUZNEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!