Cetățenii municipiului Bacău vor avea la dispoziție peste zece zile numărul scurt de telefon 986, la care va răspunde dispecerul de serviciu al Poliției primăriei. Potrivit șefului biroului de siguranță al poliției comunitare, Benone Tocilă, „apelul cetățenilor nu se taxează și dorim prin intermediul lui să fluidizăm operativitatea rezolvării problemelor cu care ne confruntăm”. Tocilă a spus că, de săptămîna viitoare, serviciul de intervenție al instituției va fi dotat cu alte două noi autoturisme, care se vor deplasa acolo unde este cerută prezența polițiștilor comunitari. „în plus, pentru a ne face cunoscuți, am găsit înțelegere din partea edililor municipiului, să ne sprijine cu tipărirea a peste 2.000 de autocolante color, care vor fi afișate la intrările în instituții, la sediile asociațiilor de proprietari și locatari și pe casele scărilor de bloc. Din aceste pliante, băcăuanii vor putea afla care sînt misiunile noastre și cum putem fi contactați cu rapiditate”, a precizat Tocilă. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.