Pentru patru ofițeri și 13 agenți de poliție băcăuani, perioada concediului a venit în acest an mai devreme decît de obicei. Cei nouă agenți și un ofițer de la Ordine Publică, un echipaj de la Circulație, cu o mașină echipată cu aparat radar și o motocicletă, un ofițer de Cercetări Penale, doi agenți de la Serviciul de Investigații Criminale și un ofițer criminalist nu se află în vacanță, așa cum s-ar putea bănui, ci vor petrece o lună și jumătate pe Litoral, unde sînt detașați pentru a asigura ordinea și liniștea publică. „De luni a plecat prima serie, urmînd de pe data de 1 august și pînă pînă la sfîrșitul lunii să mai fie detașată o altă serie, în total, în cele două serii, patru ofițeri și 27 de agenți de poliție. Aceste detașări au avut loc pînă acum în fiecare an și au drept scop ajutarea colegilor noștri din Constanța în perioada estivală”, ne-a declarat comisarul Valerica Manole, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Cei peste 250 de polițiștii din toată țara se vor afla pe Litoral în două serii și vor completa efectivele IJP Constanța, împreună cu alți 200 de elevi de la Școala de subofițeri din Cîmpina, care se vor afla în practică. Dacă pentru polițiștii băcăuani de la Ordine Publică, Circulație, Criminalistică sau Judiciar, această misiune va fi una ca oricare alta, nu același lucru se poate spune despre agenții de ordine. Ei vor avea misiunea de a patrula pe plajă, îmbrăcați doar în tricou și bermude, și vor avea puncte fixe în corturi inscripționate și amplasate în toate stațiunile. Pe lîngă activitățile curente pe care le vor desfășura, polițiștii băcăuani detașați în acest an pe Litoral vor avea și misiunea de a împărți pliante prin care în sfătuiesc pe turiști, în special străini, cum să se ferească de posibilii infractori, fie ei hoți de buzunare, din mașini sau chiar simpli escroci. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.