Agentul de poliție Constantin Paris, de 46 de ani, de la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, acuzat de luare de mită, favorizarea infractorului și abuz în serviciu contra intereselor publice, a fost prezentat, ieri, judecătorilor de la Tribunalul Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Ancheta lucrătorilor de la Serviciul Teritorial Anticorupție Bacău – Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Administrației și Internelor a stabilit că gardianul a primit indirect, de la arestatul Relu Teodorescu, prin soția acestuia, diferite foloase materiale pentru a-i facilita folosirea în arest a unui telefon mobil și un tratament preferențial. De fapt, agentul de poliție a primit în total șase litri de vin, doi saci de furaje concentrate pentru animale și patru milioane de lei, pentru a-și repara mașina. Toate aceste bunuri le-a primit de la soția lui Teodorescu, în scopul de a-i „facilita comunicarea cu persoane aflate în libertate, în scopul fabricării de probe necesare punerii sale în libertate și influențării rezultatelor anchetei care se află pe rolul Tribunalului Bacău. în acest dosar, Teodorescu este cercetat pentru săvîrșirea mai multor infracțiuni economice, precum și de un tratament preferențial în arest”, se precizează într-un comunicat de presă al Direcției Generală Anticorupție (DGA). La aceste acuzații, instanța a mai adăugat încă două, respectiv dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, acuzații pentru care este judecată și soția sa.
Cine este Relu Teodorescu?
Relu Teodorescu, a fost reținut de polițiști în luna mai a acestui an, după ce unul dintre salariații lui a recunoscut că a falsificat opt facturi fiscale prin care statul a fost înșelat cu 2,7 miliarde de lei, reprezentînd accize petroliere. Relu Teodorescu, patronul firmei Avro SA, este cercetat într-un dosar penal pentru trafic de produse petroliere, fals și uz de fals și evaziune fiscală. Procurorii au cerut atunci arestarea lui pentru 29 de zile, pe motiv că acesta încearcă să influiențeze probele administrate în dosar și că lăsarea sa în libertate ar prejudicia grav „ordinea de drept”. O lună mai tîrziu cînd s-a pus problema prelungirii mandatului de arestare preventivă, judecătorii de la Curtea de Apel l-au eliberat pe Teodorescu. El a fost înhățat din nou de procurori după nici două săptămîni de la eliberare, pentru infracțiuni similare. Doar că valoarea prejudiciului este aproape dublă față de cea din luna trecută.
O altă persoană cercetată în acest caz este și Bogdan Licurici, un fost coleg de detenție cu Teodorescu și care a fost, de fapt, omul de legătură între polițist și soții Teodorescu. El este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu și favorizarea infractorului. Ieri, înainte ca instanța de judecată să se pronunțe, agentul gardian Paris a demisionat din Poliție. După cîteva ore de deliberări, judecătorii au decis arestarea polițistului. (Florin CRĂCIUN, Mirela ROMANEȚ)e detenție cu Teodorescu și care a fost, de fapt, omul de legătură între polițist și soții Teodorescu. El
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.