Gheorghe Gîrțu, polițistul care vineri noaptea a fost împușcat de infractorul pe care îl ancheta, a fost trimis ieri la Iași. Medicii care l-au tratat pe agentul principal Gîrțu au considerat că starea pacientului s-a mai ameliorat, iar el poate fi trimis pentru investigații la Clinica de Chirurgie Buco-maxilo-facială din Iași. Investigațiile sînt necesare întrucît, în afara plăgii împușcate, Gîrțu s-a ales și cu maxilarul distrus, în urma loviturilor pe care Lucian Lăcăturșu i le-a aplicat înainte de a-i fura arma din dotare. Pentru că în Spitalul Județean Bacău nu există posibilitatea tratării unor astfel de leziuni, Gîrțu a fost ieri la Iași, de unde a revenit în aceeași zi. Cît privește starea de sănătate a pacientului după intervenția chirurgicală de extragere a glonțului din cavitatea pleurală, efectuată duminică prin toracoscopie de chirurgi, evoluția postoperatorie este una normală. (C.B.)
Lasă un răspuns