Poluarea, o noțiune abstractă pentru Garda de Mediu

Administrator

Amurco, ocolit de sancțiuni

• prins cu depășiri ale concentrațiilor de emisii poluante, de către Agenția de Protecție a Mediului, fostul Sofert se bucură de îngăduința Gărzii de Mediu n emisiile de amoniac peste pragul de atenție sau alertă sînt trecute cu vederea și rămîn nesancționate

Fantoma Sofert continuă să îi bîntuie pe băcăuani. Mai ales în zilele cu ceață. Și cum acestea nu au lipsit în ultima vreme, numărul sesizărilor adresate Agenției Județene pentru Protecția Mediului a crescut foarte mult. în ultimele două săptămîni, instituția a primit, în medie, cîte 10-15 reclamații pe zi. în toate se vorbește de poluarea pe care o servește fostul Sofert, actualul Amurco. Asaltată de zecile de sesizări, instituția s-a văzut nevoită să mai demareze ceva acțiuni, campanii pentru „surprinderea” gradului de poluare. începută la mijlocul lui noiembrie, campania a scos la lumină, în zona Nicolae Bălcescu, o valoare maximă de 2,06 mg/mc emisii de amoniac, față de 0,3 mg/mc limita acceptată. La sfîrșitul lui noiembrie, în aceeași zonă, probele efectuate au evidențiat valori care, deși nu depășeau limita pragului de alertă, prezentau o valoare în creștere față de cele recoltate în condiții normale (fără ceață). în zilele de 2 și 3 decembrie s-au efectuat alte două campanii de recoltare și analiză a probelor. Valorile obținute au evidențiat o serie de depășiri ale pragului de alertă, la punctele de control de la Universitate și sediul APM. Valori în creștere s-au semnalat, din nou, și la Nicolae Bălcescu.

Un control, cu două rapoarte diferite

în ciuda acestor date furnizate de Agenția de Protecția Mediului, consemnate și în buletinele instituției, Garda de Mediu – Comisariatul Județean a constatat în acest interval o funcționare normală a instalațiilor la societatea Amurco. Mai mult, deși Garda de Mediu a participat la toate campaniile de „surprindere” a gradului de poluare, a fost dată o singură amendă. Comisarul Traian Ambrozie rezumă concluziile campaniilor la cîteva cuvinte: „nu avem mare lucru”. Singura amendă aplicată de Garda de Mediu societății Amurco, cel puțin conform comisarului Ambrozie, este pe 19 noiembrie și în valoare de 100 de milioane lei. Deși pragul de poluare acceptat a fost depășit în mai multe zile la rînd, aceasta nu s-a reflectat și în amenzi. Una, din cîte se pare, a fost mai mult decît suficientă. „Ieri și alaltăieri (2 și 3 decembrie, n.a.) nu s-au depășit limitele”, ne mai informează comisarul Ambrozie. Raportul furnizat de Agenția de Protecție a Mediului vine să contrazică însă declarațiile comisarului, astfel că, la același control, două instituții care au un obiect de activitate comun au raportări diferite. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.