In campaniile pentru atragerea voturilor, candidatii folosesc metode dintre cele mai originale. Se scalambaie pe scene alaturi de manelisti, tin mitinguri prin cartierele uitate de mai toate guvernarile de la Cuza incoace, isi tiparesc postere cit Casa Poporului (unul singur costa cit salariul unui muncitor pe un an de zile…), dau de baut prin crismele din sate, circula cu autobuzele (insa biletele sint cumparate de catre consilierii personali…) si cite alte giumbuslucuri! Se chinuie o luna, dar patru ani au traiul asigurat!…
Nici electoratul nu se lasa mai prejos. „Pomana electorala” nu-i o inventie doar a politicienilor. Ea n-ar fi posibila daca romanii nu s-ar inghesui sa puna mina pe tot ce e de-a moaca… Pe nedrept, presa a infierat doar apucaturile candidatilor porniti sa „mituiasca” electoratul. Insa, ca si in dragoste, pentru a „spagui” pe cineva este nevoie de doi. Arareori cineva a vorbit si despre dorinta alegatorilor de a fi mituiti. Se bucura si bietii oameni ca macar din patru in patru ani mai recupereaza din „atentiile” lasate pe la ghisee… In saptaminile din urma, am asistat la scene de-a dreptul penibile in care insi cu pretentii se gudurau pe linga diversi alesi pentru a fi si ei „miluiti” cu cite ceva. Un independent banuit a fi „cu dare de mina” a fost asediat de artistii locali pentru a sponsoriza nu stiu ce evenimente care, mai totdeauna, se incheie cu cite o chermeza pe cinste. Citiva scriitori de provincie taman acum au pornit sa bata pe la usile unor candidati pentru a le cere sume consistente menite sa ajute la editarea propriilor opere geniale uitate prin sertare. Despre sindicate nici nu stiu ce ar mai fi de spus… Momentul electoral este considerat ca fiind cel mai bun pentru a solicita de la Guvern anulari (sau macar reduceri) de taxe, impozite si datorii, majorari de indemnizatii si alte asemenea „pomeni”. Prinsi la strimtoare, reprezentantii autoritatilor locale si centrale aproba tot ce li se vira sub nas. Asociatiile de batrini, ale biciclistilor, ale iubitorilor de natura, toate au cereri nerezolvate si devin extrem de galagioase acum. Iar firmele de publicitate, tipografiile si cei care se ocupa de imagine dubleaza tarifele pentru ca „e o piine buna de mincat”. Personajele – fie ele din rindul oficialitatilor si candidatilor sau al electoratului oportunist – joaca o sceneta pe care stiu foarte bine ca este plina de replici false. Cei care cer nu sint convinsi ca nu vor obtine chiar totul si nici nu au argumente care sa justifice toate nemultumirile lor. De cealalta parte, cei care dau – candidati sau deja alesii in functii – incearca sa traga de timp si sa reduca „pagubele” cit mai mult. Nu li s-a trezit, peste noapte, dragostea de arta sau literatura si nici nu mor de grija batrinilor, bolnavilor sau orfanilor. Asa e scenariul!
Spuneam inca din campania anterioara ca ar fi foarte bine sa avem alegeri in fiecare an. Asa se vor repara si strazile marginase, se vor corecta si legile promulgate aiurea, iar petitiile cetatenilor ar fi citite mai cu atentie de catre potentati. Cit despre arta si cultura, numai intr-o Romanie aflata continuu in campanie electorala s-ar da atentie valorilor din acest domeniu, s-ar avea grija de patrimoniul istoric si s-ar tine seama de nevoile din domeniul educatiei. Acum, ne amintim de marii artisti doar cind mor sau cind deja i-am pierdut demult. Intr-o tara in care de la vladica pina la opinca toata lumea asteapta un ajutor, o interventie oficiala, pomana (nu neaparat electorala) ar trebui legiferata, oficializata. Astfel, fiecare ar sti ce trebuie sa dea si cit are de primit. Poate nu s-ar mai calca lumea in picioare (la propriu!) pentru doi mici si-o bere, o punga de faina sau trei chibrite (cui sa dam foc?!…). Am avea grile exacte si programari ca la doctor. Atunci chiar si apelativul de „pomanagiu” n-ar mai avea conotatii negative… Ar deveni „brend” national.
Lasă un răspuns