Pompierii din județul Bacău se iau la întrecere în cadrul unui concurs profesional al serviciilor civile, care are loc la Tîrgu Ocna. Cei care vor intra în competiție vor trebui să treacă prin mai multe secțiuni de concurs. Astfel, ei vor intra astăzi pe pista de îndemînare și viteză, dar și pe cea de atletism, unde vor alerga la proba „Ștafetă 4×100”. De asemenea, în spiritul concursului, pompierii se vor arunca și în proba „Desfășurarea de luptă”.
Concursul de la Tîrgu Ocna reprezintă doar o fază zonală, urmînd ca cei care se vor clasa pe pozițiile fruntașe să participe la competiția națională care va avea loc în luna iunie. „Prin organizarea concursurilor profesionale se urmărește creșterea nivelului pregătirii profesionale, perfecționarea deprinderilor practice și dezvoltarea calităților fizice. De asemenea, încercăm să facem o evaluare a nivelului de prgătire și a capacității de intervenție a serviciilor. Un alt scop este acela de a populariza în rîndul cetățenilor unele aspecte din activitatea pompierilor”, a spus maiorul Volodia Tisescu, purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situați de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.