Lucrătorii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgențe „Mr. Constantin Ene” Bacău vor participa la cîteva aplicații ce au drept scop verificarea modului în care se intervine în situații-limită. Trei zile va fi verificat și modul de colaborare cu celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea situații. Primul exercițiu de acest fel va avea loc astăzi, începînd cu ora 9,00, la Ocolul Silvic Căiuți, unde se va desfășura simularea unui incendiu de lizieră, în partea de Nord a pădurii Pralea. Joi, de la 11,30, la Buhuși va avea loc exercițiu de protecție civilă pentru cazul producerii unui cutremur, urmat de alunecări de teren. „Acțiunea are drept scop verificarea aplicării măsurilor din Planul de apărare în cazul producerii unei situații de urgență și antrenarea membrilor Comitetului local pentru situații de urgență pentru punerea în aplicare a planului de apărare, a planului de evacuare, în vederea realizării în timp scurt și în mod organizat a înștiințării, alarmării și evacuării, precum și a măsurilor pentru protecția populației, animalelor și bunurilor materiale”, ne-a declarat lt. col. Cătălin Felegeanu, șeful Serviciului de Protecție Civilă Bacău. Ultima aplicație a pompierilor militari se va desfășura în seara de 18 octombrie, cînd va avea loc exercițiul de alarmare publică a municipiul Bacău pe timp de noapte, cu stingerea iluminatului public. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.