„Popasurile” culturii

Administrator

într-una din zilele cu soare din acest mai destul de capricios, cu nori grei și cu ploi și vijelii amenințătoare, într-o zi, deci, cu soare, am poposit la Secuieni. N-am mai fost de cîțiva ani pe-aici, în vremea cît am profesat meseria de reporter „călcam” destul de des această frumoasă așezare, acum a fost ca o sărbătoare. Venisem cu poetul Ioan Enea Moldovan – vechi prieten și fost coleg de redacție – și cu o foarte tînără poetă – Violeta Savu -, la o întîlnire literară cu profesori și elevi ai școlii din sat. Primul „popas” a fost în cancelaria școlii unde am găsit, în rîndul profesorilor prezenți, o firească stare de emoție, dar și multă, multă ospitalitate. Da, aici, la Secuieni, se învață carte, sînt peste două sute de elevi, din clasa întîi și pînă într-a opta, avizi de învățătură, asta grație, în primul rînd, corpului didactic, dar și părinților din Secuieni, oameni tineri care și-au legat viitorul odraslelor lor de profesionalismul și vocația învățătorilor și profesorilor. Nu mi-am notat nume din rîndul cadrelor didactice – ar fi însemnat să „dezavantajez” pe unele -, dar am înțeles, din ce ne-au spus directoarea școlii, profesoara de Limba Română și ceilalți, că școala se bucură de atenția administrației locale, în frunte cu doamna primar Adriana Ojog, dar că, din păcate, sînt elevi foarte buni care, din cauza sărăciei, nu ajung să învețe mai departe, în școli din oraș, cheltuielile impuse de acest lucru depășind cu mult posibilitățile părinților.
Momentul pentru care eram aici a sosit atunci cînd în sala mare a Căminului cultural am fost întîmpinați cu multă căldură de elevi. Numai ochi și urechi, toți cei prezenți au ascultat versurile citite de tînăra poetă, precum și ce a putut să le spună subsemnatul. S-a vorbit despre ce înseamnă cultura, ce înseamnă cartea – Ioan Enea Moldovan a întreținut un viu dialog pe această temă cu elevii -, s-a vorbit despre poezie, despre proză, despre bucuria cititului unei cărți. I-am urmărit pe acești copii și m-am bucurat să constat interesul multora dintre ei pentru lectură, i-am găsit inteligenți, comunicativi, entuziaști. Da, mi s-a reconfirmat că „la țară” trăiește inteligența aceea ancestrală dominantă a satului românesc, care a dat dintotdeauna patriei mele valori inestimabile. Lucru despre care am discutat, mai apoi, îndelung, atît la biblioteca respectivului cămin cultural, cît și la Primărie, cu doamna primar. Astfel, prezența aceea destul de fugară la Secuieni mi-a turnat în suflet bucuria de care aveam nevoie, mai ales că știu că oamenii de acolo – educatori, învățători, profesori, dar și cei din conducerea Primăriei – vor face tot ce va depinde de ei pentru ca cei de pe băncile școlii să devină oameni adevărați.

Eugen VERMANânesc, care

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.