Popovici l-a bătut pe cumătrul Poenaru. Penoff a învins după penalty-uri

Administrator

CUPA ROM+NIEI: Meciul de la Pașcani, dintre CFR și FCM Bacău, din faza a 5-a a Cupei României la fotbal, n-a fost nici pe departe unul liniștit. O scînteie a aprins spiritele, în tribună, iar forțele de ordine au decis ca mesajele afișate de suporteri să fie date jos de pe garduri. La pauză, gazdele conduceau cu 1-0, prin golul înscris în minutul al 9-lea de Dobrovăț. Marian Tănasă a adus egalarea în minutul al 49-lea, spre bucuria lui Cristi Popovici și a întregii sale echipe. Pe cealaltă bancă tehnică se afla Gheorghe Poenaru, fost coleg de echipă și antrenor al lui Popovici, dar și cumătru cu acesta. Pînă la urmă, cîștig de cauză a avut cumătrul Popovici, a cărui echipă a învins cu 5-1 după ce a fost condusă cu 1-0. Ultimele 4 goluri au fost înscrise de Geamăn (70), Matei (72), Trofin (78) și Pitaru (84).
FCM Bacău: Manea – Doltea (Geamăn, 34), David, Vrînceanu, Dobîrceanu – Mavriche, Trofin, Spiridon (Pitaru, 83), Matei – Tănasă, Verdeș (Taban).

• Jucătorii de la FCM II Bacău n-au reușit să dea gol pînă la pauză în partida cu Laminorul Roman, deși au avut vreo două ocazii, spre deosebire de oaspeți. N-au reușit să înscrie nici după 90 de minute de joc, așa că s-a intrat în prelungiri.
în turul următor al Cupei merge FCM II Bacău, care a eliminat Laminorul după executarea loviturilor de la 11 metri. Pentru echipa lui Gheorghe Penoff au înscris Moroșanu, Cioran, Botezatu, Brăescu și Ghiuș.
FCM II Bacău: Roca – Banu, Cioran, Moroșanu, Enea – Munteanu, Cojocaru, Ghiuș, Botezatu – Liutec, Boghian. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.