Autoritatea de Sănătate Publică, prin medicii de familie, continuă în această lună vaccinarea antigripală gratuită a populației cu risc. Săptămîna trecută, au fost vaccinate 7.236 persoane, în stocul ASP existînd la această oră 1.104 doze de vaccin. în atenția medicilor se află bolnavii cronici, cu boli pulmonare, cardio-vasculare, diabet și persoanele vîrstnice. Deoarece vaccinarea reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii, specialiștii recomandă populației care intră în categoriile cu risc, precum și populației generale, să se vaccineze antigripal în această perioadă. în 2007, Ministerul Sănătății Publice a repartizat județului Bacău 70.000 de doze de vaccin antigripal. Dacă va fi nevoie, ASP va solicita în perioada următoare suplimentarea acestora. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.