Meschinăriile dlui Băsescu sunt ca virușii și microbii. Pot avea o virulență maladivă pentru societate, întrucât sunt multe la număr și atacă fără oprire și fără nicio logică. Pentru el contează doar interesul personal și „gloria” lui lipsită de onoare. Orice aluzie la afacerile lui dubioase îi dezlănțuie energiile neptuniene și rezervele de întuneric resentimentar. Pentru mine, faptul de a-i insulta pe aceia ce-i stau (nu neapărat împotrivă), ci în opoziție politică nu reprezintă decât un monument de grosolănie și suficiență. E imposibil să transformi o fire rudimentară într-un perosnaj cuviincios, pe care nu-l interesează decât să-și apere averea și puterea, cu riscul de a băga în marasm întreaga țară, fie și pe termen limitat dacă nu mai are susținere. Greșeala noastră, a tuturor românilor, constă în faptul că am delegat răspunderea redresării țării pe umerii dlui Băsescu, pe care l-am crezut eroul providențial ce ne va duce de mână în Paradis. Așa că ne-am livrat infantil în câteva rânduri autorității unui om ce s-a dovedit antiromân, unui om dedicat numai puterii sale trufașe și autoconsiderării propriei persoane, în disprețul tuturor celorlalți.
Jucând pe cartea populismului (că, vezi Doamne, apără sărăcia cetățenilor pentru un vax de 7 eurocenți, când el a retezat drastic salariile și pensiile), asistăm astăzi la un spectacol penibil jucat de președinte în detrimentul românilor, cărora le respinge bugetul și memorandumul cu FMI, cu consecințe infinit mai păguboase decât cei 7 eurocenți. Toate aceste manevre nu ne vor aduce altceva decât rușine națională și internațională. Dl Băsescu mizează pe faptul că poporul i-a încredințat puterea de atâtea ori și atunci poporul trebuie sedus, lingușit, manevrat convenabil ca să obții de la el tot ce-ți dorești. Este regula numărul 1 a unui machiavelism diabolic. Puțini observă că dl Băsescu a transferat ideea de „popor curat și oropsit” în popor manipulabil, o masă de manevră și figură retorică la îndemâna tuturor oportuniștilor.
E simptomatică ieșirea deputaților PP-DD și a unora din PDL în stradă ca să ragă ca niște buhai comunali lozinci populiste, refuzând dezbaterea cu argumente a Bugetului de stat pe 2014 în Parlament. Astfel de oameni (?!?) sunt nu numai creția comunismului, ci și a politicienilor de tipul Băsescu. Acesta s-a erijat într-un fel de erou național. Dacă asta și-a dorit, ar fi momentul să se întrebe: e nevoie să pustiască totul în jurul său? Ca să fii un mare conducător trebuie să fii și un caracter mare. Altfel… „O, țară tristă, plină de umor”, scria Bacovia. Tristă, da. Umor, de unde??
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns