Porțile de Berzunți, bijuterii din lemn masiv

Cine trece prin comuna Berzunți va fi cu siguranță impresionat de porțile din lemn cu stîlpi sculptați și cu acoperiș. De o parte și de alta a străzii stau aliniate zeci de porți, una mai falnică decît alta. Pe o poartă de Berzunți va fi întotdeauna încrustat numele proprietarului și anul în care a fost făcută. Stîlpii acesteia vor fi obligatoriu sculptați de jos și pînă sus cu motive astrale, stele, sori sau semilune. Lumea din sat spune că pentru gospodari era o adevărată mîndrie să aibă o poartă cît mai falnică. Astfel, oamenii se întreceau în idei care mai de care mai deosebite, pentru că modelul aparținea proprietarului care îl sugera meșterilor. în Berzunți puține sînt casele care nu au astfel de porți deși, ultima tendință este ca oamenii să renunțe la lemn și să treacă la materiale mai durabile decît acesta. Unii au păstrat doar porțile și și-au făcut stîlpi din beton, dar nu au renunțat la modelele încrustate. Alții au preferat piatra de rîu și țevile metalice, dat tot cele din lemn parcă inspiră mai multă căldură și creativitate. Oamenii spun că aleg betonul și metalul pentru că au o viață mai lungă decît lemnul. Toată lumea știe că o poartă din lemn are o viață de circa 30 de ani. Nici prețul lor nu mai este la îndemîna oricui. O poartă cu trei stîlpi făcută de meșterii din sat costă, în prezent, peste 40 de milioane de lei, pentru că înglobează cam trei metri cubi de material. Din această cauză, în ultima vreme puține porți au mai fost construite în comună. Pe multe s-a instalat degradarea. Mai sînt reparate din cînd în cînd de cei care le-au făcut cu ani de zile în urmă. Chiar și așa sînt la fel de impresionante pentru migăleală și pentru modelele amănunțite de pe stîlpi. Nici meșterii nu mai sînt ușor de găsit. Unii au renunțat la meserie, alții nu au mai avut urmași care să preia tradiția familie.

Meșteri numărați pe degete

Bărbații din familia Ciocan sînt printre puținii care mai lucrează porți din lemn sculptate. Ei spun că, paradoxal, oamenii de la țară nu mai comandă porți din lemn și că doar cei de la oraș, cu mai mulți bani, și care își fac case la țară mai cer așa ceva, dar și aceștia sînt extrem de puțini. De aceea meșterii se axează acum pe mobilier sau diverse obiecte de uz gospodăresc.
Ciocan N. Ion are 68 de ani și este cel mai bătrîn meșter din Berzunți. Este un om sincer care recunoaște că s-a ocupat de sculptură mai ales pentru bani, pentru că este un domeniu mănos. în Berzunți a făcut nenumărate porți. L-au căutat și din alte locuri. Bărbatul spune că nu l-a preocupat niciodată să meargă la concursuri sau să își facă numele cunoscut prin metode promoționale. Are însă o diplomă de sculptor de care e foarte mîndru. „Am învățat meseria asta de nevoie, dar și pentru că mi-a fost dragă. Am fost și sondor și cărăuș la pădure, am lucrat mereu unde au ieșit bani. Pentru mine nu contează că e zi sau noapte, lucrez cu plăcere la orice oră”, a spus Ciocan. Atelierul omului este plin de scule care mai de care, puse în ordine. Dacă are chef să lucreze la două noaptea intră în ateler și nu se lasă pînă ce nu își duce opera la bun sfîrșit. Gaterul sau fierăstrăul mecanic fac un zgomot de nedescris. O probă de cîteva minute numai cînd cele două instrumente au fost puse la treabă este suficientă ca să ați dai seama cum lucrează meșterii. „Cînd dau drumul la scule mă înebunesc de cap, dar eu trebuie să fiu calm pentru că pot greși. Praful care se face cînd debitez lemnul nu mă deranjează. Mai iau două gîturi de lapte, mai iau o pauză și pe urmă mă apuc iar de lucru”, spune Ciocan senior. Acesta a ținut să explice că e foarte important să faci în așa fel încît să respecți dorința și gustul omului. „Un primar de prin anii 70 mi-a cerut să îi încrustez pe stîlpi stele în loc de flori. Mi-a spus că el nu este florar, iar eu i-am făcut pe plac. De atunci am început să progresez cu stelele, mai ales că toată lumea a vrut porți cum avea primarul. Acum aproape toate porțile din comună au stele pe ele”, și-a amintit Ciocan. Acesta spune că a făcut la viața lui peste o sută de perechi de stîlpi și mobilă de tot felul. Poarta pe care intră și iese de cîteva ori pe zi toată familia lui este făcută de mîna lui, într-o lună de zile. „Pînă a ieșit cum trebuie am făcut două sau trei perechi de stîlpi”, a mai spus Ciocan. Omul este mulțumit că feciorul lui îi calcă cu succes pe urme și că are „mînă bună”. în plus, fiul lui are și ustensile foarte bune care îi ușurează considerabil munca, deși omul e convins că nu întotdeauna un obiect iese bine numai lucrînd cu gaterul sau fierăstrăul mecanic. O vorbă de la care alde Ciocan nu se abat niciodată este aceea conform căreia „graba strică treaba”. Juniorul respectă și el același principiu. Ei spun că, dacă se abat de la el, pot avea două surprize, fie să greșească ceva, fie să își cioplească mîinile. „Am pățit-o odată cînd o femeie m-a zorit să îi termin o vitrină. Mi-am luat degetul la gater”, a spus Ciocan cel bătrîn. Una dintre dorințele celor doi este să își înlocuiască poarta pentru că aceasta a început să îmbătrînească. Are peste 20 de ani dar modelele încrustate au rămas vii. Un fel de frînghie pornește din josul stîlpului și merge pînă sus. „Asta arată calea către cer, stele și infinit”, mă lămurește Ciocan junior. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!