în condițiile în care Federația Sindicatelor din Compania Națională „Poșta Română” a anunțat greva generală pentru o perioadă de zece zile, patronatul companiei anunță reducerea unor tarife poștale. Potrivit unui fax trimis pe adresa redacției, Direcția Regională de Poștă Bacău ne informează că „pentru a veni în întîmpinarea clienților care doresc să trimită cadouri celor dragi cu ocazia sărbătorilor pascale, Poșta Română reduce cu 40 de procente tarifele pentru serviciile de curierat rapid intern Prioripost. Reducerea are loc în perioada 18 – 30 aprilie a.c”. Asta înseamnă, în condițiile în care va avea cine să lucreze la serviciul Prioripost, că tarifele cuprinse între 65.000 de lei și pînă la la 160.000 de lei, cît costă un pachet de două kilograme, se vor reduce pe perioada Paștelui cu sume cuprinse între 40.000 și aproape 100.000 de lei. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.