Postul Crăciunului îi lasă reci pe politicieni

Redacția Ziarul de Bacău

De ieri a început postul Crăciunului. Postul este caracterizat de teologi drept unul de asprime medie datorită faptului că sînt dezleglări la pește în fiecare sîmbătă și duminică, precum și cu alte cîteva ocazii în cursul săptămînilor de post. Creștinii de rînd și în special oamenii în vîrstă țin posturile cu sfințenie sau chiar supralicitează și nu se înfruptă cu pește și mai ales țin la abstinența sexuală în această perioadă, chiar dacă este vorba doar de o recomandare și nu de un canon buisericesc. Un tur de orizont printre VIP-urile băcăuane și centrale ne relevă lucruri interesante despre viziunea lor asupra celor sfinte și a postului dinaintea Sfintelor sărbători de iarnă. Vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Brăneanu, spune că ținînd cont de considerentul că este un post mai ușor, va face de toate. „În ceea ce privește abstinența sexuală, nu scrie nicăieri în pravilele bisericești că ar fi interzise relațiile sexuale. Țin abstinență sexuală în afara casei. Nu spun cu cine, ci doar să nu fie în afara casei”, a spus Brăneanu. Aflat ieri în Bacău la o întîlnire cu prefecții și președinții Consiliilor Județene din Moldova pentru analizarea programului „cornul și laptele” pentru elevi, ministrul Administrației Publice Locale, Octav Cozmîncă, a răspuns destul de evaziv la această întrebare. După ce mai întîi a ținut să precizeze că nu este o persoană prea potrivită pentru o pagină de monden, Cozmîncă a răspus, întrebat fiind dacă ține post, că „sînt un funcționar public extrem de scrupulos”. Un pic mai detaliat a răspuns secretarul general al Agenției Națională de Protecție a Consumatorului, Ferdinand Naghi. „Eu, fiind catolic, țin post doar vinerea, pentru că-i sănătos, nu neapărat pentru că impune biserica. În privința abstinenței sexuale în acestă perioadă am un răspuns scurt: nu comentez”, a scurtat dintr-o dată discuția Ferdinand Naghi. Nici fostul arbitru internațional Ioan Crăciunescu nu este prea bisericos. Ba chiar am spune că nu prea ține cont de această perioadă premergătoare Sărbătorilor de iarnă. „Nu țin post decît de două ori pe an. În vinerea Paștelui și în vinerea Crăciunului. Dar atunci țin post negru. În rest fac numai lucruri bune și de aceea nu am nevoie să țin post. Despre abstinență sexuală? Să vorbească cei care o țin! Eu nu!”, a încheiat Crăciunescu.

Constantin Avram, om de afaceri și politician, nu a mai reușit de

vreo șapte ani să postească de Crăciun. Ultima oară cînd și-a

înfrînat poftele a fost într-un post al Paștelui, dar asta s-a întîmplat

tot în urmă cu destui ani. „Sînt foarte ocupat și nu întotdeauna

reușesc să țin post. Mă iau cu treaba și uit”, se destăinuie Avram. El

recunoaște totuși că, pînă la urmă, este o „chestiune de ambiție să

te poți abține de la mîncarea de frupt și de la alte activități interzise

de religie în această perioadă. Singurele zile în care se poate

mîndri cu postitul „ca tot creștinul” sînt miercuri și vineri. Lui Avram

îi pare rău că nu reușește să se abțină de la mîncare în perioadele

indicate de religie, deși „pe mine și cei trei frați ai mei mama ne-a

educat în spiritul ăsta creștinesc”. Nici acasă, soția și copii nu prea

reușesc să postească, deși Avram crede că ar cam fi cazul. „Pe

lîngă încărcătura religioasă, postul are și rolul său biologic în plan

secundar. Din acest punct de vedere ar trebui să apelez la un regim

ca să mai șlefuiesc la siluetă”, mai spune Constantin Avram. El

adaugă că, de multe ori, la volan fiind, postește de voie, de nevoie.

Primarul Ioan Răuță nu poate răbda să țină post mai mult de patru-cinci zile

Mare amator de mititei cît se poate de picanți și de fripturi la grătar,

primarul Ioan Răuță ar uita că mai pot fi preparate în bucătărie și

alfel de mîncăruri decît de dulce, dacă în calendarul ortodox nu ar

mai exista, uneori, și cîte o perioadă de post. Om cu frica lui

Dumnezeu, primarul Sascutului se străduie să își schimbe regimul

alimentar măcar în săptămînile de la intrare și ieșire din post. „Nu

pot, însă, să mă abțin de la mîncărurile de dulce mai mult de patru –

cinci zile. Rabd eu ce rabd, dar după ce țin cele cîteva zile de post

mănînc lapte brînză și carne cît să recuperez și pentru perioada din

urmă”, recunoaște, sincer, primarul Răuță. Ca să îi facă

«abstinența» mai ușoară, soția sa se îngrijește din timp să aibă în

cămară tot felul de bocane de zacuscă, salate, sau alte conserve de

legume. Singurii care se înfruptă din bucatele de post sînt doar soții

Răuță. „Băiatul meu nu postește niciodată, așa că soția mea este

nevoită ca în zilele de post să gătească mai multe feluri de mîncare.

În felul acesta toată lumea se ridică mulțumită de la masă”, ne mai

mărturisește primarul Răuță. În preajma Crăciunului, în cele cîteva

zile de post dinaintea marii sărbători, Ioan Răuță aproape că

visează și noaptea la cîrnăciorii bine usturoiați, proaspăt ieșiți din

mîinile soției și la pastrama care stă de cîteva zile la afumat. „Strîng

din dinți, mă abțin și nu mă ating de ele, oricît de mult aș pofti la

ele. Știu sigur că vor fi cu mult mai gustoase dacă le mănînc după

cîteva zile de mîncat numai zacuscă, salate și piureuri de legume”,

ni s-a mai destăinuit primarul Răuță. Cum ieri a început postul

Crăciunului, cu siguranță Ioan Răuță numără acum cam cîte zile mai

poate rezista pînă să își pună în față o friptură de purcel cît roata

carului, pe care să o dea gata din cîteva înghițituri.

Pentru primarul Moineștiului, intrarea în postul Crăciunui nu

reprezintă un efort prea mare pentru a se abține de la mîncărurile de dulce. „Țin post în fiecare vineri de peste an. Mi-am format acest

obicei încă din copilărie și nu l-am abandonat niciodată pînă acum.

Este un lucru bun mai ales pentru sănătate și, de ce să nu

recunosc, îmi iau o măsură de precauție ca să mi se mai ierte și mie

cîte ceva din păcatele pe care le fac în decursul săptămînii”, ne

mărturisește, amuzat, primarul Moineștiului. După fiecare post,

Vasile Ailincăi merge să își mărturisească păcatele, de fiecare dată

la același duhovnic. Se vede treaba că măsura de precauție pe care

și-o ia în zilele de vineri dă rezultate, pentru că după fiecare

spovedanie, Vasile Ailincăi primește dreptul de a se împărtăși. Asta

înseamnă fie că nu are prea multe păcate, fie că greșelile pe care

le-a făcut pînă atunci nu au fost chiar atît de mari sau i-au fost

iertate pentru că a respectat cu sfințenie postul în zilele de vineri. (Mirela ROMANEȚ, Florin POPESCU, Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.