Cîte un șef de post și doi agenți vor primi în aceste zilele decizii de numire pe funcție din partea Inspectoratului de Județean de Poliție (IJP) Bacău pentru a se putea începe activitatea în noile posturi de poliție din cele patru comune proaspăt înființate în județ. Ștefan Alexa, comandantul IJP Bacău, a precizat ieri că nu există, încă, sedii în toate aceste comune, în care agenții de poliție să își poată desfășura activitatea. „Pînă cînd vor fi amenajate noile sedii, șefii de post și agenții vor putea fi găsiți la sediile de poliție din comunele din care s-au desprins aceste noi localități. Aceasta este, însă, o soluție provizorie. Găsirea unei locații pentru posturile de poliție din noile comune cade în sarcina primarilor”, a spus Ștefan Alexa. O problemă mai deosebită o va reprezenta asigurarea mijloacelor cu care polițiștii din noile comune se vor putea deplasa în teren. Comandantul Alexa a precizat că, din cauza bugetului de austeritate pe care îl are în acest moment IPJ, noile posturi de poliție vor primi doar cîte o bicicletă din cele trimise de la Inspectoratul General de Poliție și cel mult cîte unul din vechile autoturisme Dacia ce nu mai sînt folosite acum de polițiștii de la municipiu sau județ. Pentru a putea circula, însă, vechile Dacii vor avea nevoie de combustibil. Cum nici IPJ, nici noile administrații locale nu dispun de fonduri pentru asigurarea unei cote minime de benzină pentru respectivele autoturisme, polițiștii din Bucium, Odobești, Prăjești și Geoseni vor fi nevoiți să își cumpere combustibil cu bani din propriul buzunar, dacă vor dori să ajungă la timp atunci cînd va fi nevoie pentru soluționarea unui caz. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.