Carnea și plăcerile sufletului…
Calistrat COSTIN
Au trecut sărbătorile, vor veni și alte sărbători; noi, românii, avem, în specificul nostru național, și o mare calitate: ne plac sărbătorile, am duce-o tot într-un guleai și chefuri-monstru dacă n-ar trebui ca să cumpărăm, nu-i așa, „carne”, să avem ce pune pe masă de… sărbători! De sărbători (și nu numai!) la noi, băștinașii carpato – dunăreni, se mănîncă (sau „se servește”!) CARNE, nu glumă! Unii mîncători nu pot trăi fără carne, suntem un neam de carnivori, ce mai! „Vegetarianismul” e-o poveste de adormit specialiștii în alimentația ecologică! Păi ce, cinstiți comeseni, se compară o fleică, un antricot, un mușchiuleț în sînge, o tochitură, cîrnații aioși, rasoalele în mujdei de usturoi, pastramele de oaie, porc vită ori… (hoooo, gata, că-mi dau duhul de-atîta salivă!), se compară deliciile astea cu soteul de morcov, cu chiftelele din soia, cu „specialitățile” din conopidă, linte, spanac, urzici, praz, cu… (gata, că-mi vine acru!)?! Nici vorbă, dragi gurmanzi indigeni, CARNEA e regina poftelor noastre culinare.
Dar… dar… eeee, pe lîngă faptul că nutriționiștii i-au pus în cîrcă nenumărate contraindicații (boli de mațe, scleroze), CARNEA (de toate speciile) a devenit teribil de scumpă, de se cutremură carnea pe bietul consumator! Dintr-un salariu oarecare, neluînd în calcul subnutritele noastre pensii, cumpăratul unui kil de carne și oase te sărăcește de-a binelea, și de unde apoi bani pentru chirie, electronică, apă, canal, cîrpe, impozite, doctorii?! Da, carnea este otravă pentru organism… Dar totuși, CARNE, ce frumos sună acest cuvînt!…
• CARNEA VIE e carnea de pe care s-a jupuit pielea! Mari maiștri măcelari în jupuitul pielii sunt aleșii noștri, semenii noștri în carne și oase; cînd acești bipezi aleși de noi să ne reprezinte la masa bucatelor, taie în carne vie, vine că incoruptibilii de ei lovesc din plin, acolo unde-l doare pe alegător mai tare, ca să muncească și să producă, întrucît cine nu muncește flămînzește… Dar, iertare, am omis să definim „termenii”. CARNEA este numele dat țesutului muscular al corpului, și „numele” ăsta îl datorăm tot latinei, că doar de la Râm ne tragem (sau ni se trage!). Strămoșul latin înțelegea prin carne și „partea moale a lemnului”, ca și partea bună de mîncat a fructelor”; de aici și noi cei glăsuind în „mult e dulce și frumoasă”, vorbim de CARNEA unei cărți, a unui roman, a unei creații poetice; cînd spunem că un poem nu are carne, asta vrea să însemne că nu are substanță, nu are forță, putere, adică poetul în chestiune e slab, fără vlagă, fără viață, netalentat… Să fie clar!
• Cînd ne pronunțăm de cîte unul că e rău de carne, subînțelegem că respectivul e rău la.. suflet! Surprinzător, nu?! Așadar, carnea ține și de sufletul omului. Ceea ce nu înseamnă că unui burduhănos cu o tonă de carne pe el îi corespunde automat un suflet mare, generos, de om bun!
• CARNAVALUL are fundamentale legături cu CARNEA! Se știe că în carnaval lumea petrece, se distrează, se dă în stambă, comite măscări, se dedă fără perdea plăcerilor cărnii! Nu cred că sunt de perfect acord cu înțeleptul Seneca, cel care socotea că „nu-i liber omul care e sclavul cărnii sale”, cîtă vreme păcătoasele, rarele plăceri ale cărnii pot fi, foarte logic, și plăceri ale spiritului ori ale sufletului! Bibliografia în această speță este mult prea vastă ca s-o etalăm noi aici…
• Cînd ne punem CARNEA LA SARAMURĂ vine că facem eforturi serioase pentru atingerea unui scop! Atenție, saramura să nu fie prea concentrată, că sarea ridică tensiunea…
• Un blestem pe capul nemuritorilor, mari și mici: CARNEA DE TUN # masa de militari trimiși spre a lupta și muri în războaie! Alo, se-aude, stimabili guvernanți, carnivori și… omnivori!?munce
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.