Ajutorul social promis pensionarilor pentru Paște pare a fi o metodă prin care autoritățile încearcă să liniștească bătrînii aflați la un pas de a ieși în stradă din cauza sărăciei crunte în care trăiesc cei mai mulți dintre ei. „Potrivit unui proiect care va fi luat în discuție de Guvern, persoanele cu un cuantum al pensiei mai mic de 200 de lei noi vor beneficia, luna aceasta, de un ajutor de la stat de 50 de lei, iar cele cu pensii între 200 și 305 lei vor primi doar 40, sume care nu constituie însă indexări ale pensiei, ci bani acordați o singură dată”, a explicat Liviu Crețu, directorul Casei Județene de Pensii (CJP) Bacău. în cazul beneficiarilor de pensii de urmaș, ajutorul va fi dat după numărul urmașilor: suma integrală, de 50 sau 40 de lei, pentru trei sau mai mulți urmași, 75 la sută din ajutor pentru doi, și numai 50 la sută, pentru un singur urmaș. Nu vor primi nimic pensionarii ale căror venituri provin din fostul sistem de asigurări sociale pentru agricultori, care s-au retras din activitate după 1 aprilie 2001 sau care primesc pensie de serviciu conform unor legi speciale. Toate ajutoarele vor ajunge la destinație prin poștă.
Potrivit ministrului muncii Gheorghe Barbu, ajutorul în discuție ar fi o măsură prin care se vine în ajutorul celor care, din cauza punctajului mic obținut prin recalculare anul trecut, nu au mai primit nimic la indexarea de anul acesta. Ministrul și-a anunțat cu aceeași ocazie intenția de a mai mări o dată pensiile în 2006, printr-o a doua indexare a punctului de pensie, dar cu bani de la bugetul de stat, în condițiile în care fondul de pensii nu mai poate susține o asemenea cheltuială. Din păcate, pensionarii cărora prin recalculare le-a scăzut punctajul și pensia le-a rămas la fel nu vor mai primi bani decît dacă punctajul, care crește cîte puțin cu fiecare indexare, va da o pensie mai mare decît aceea din prezent. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.