Prăjoaia, satul cu doar cinci pensionari

Ulița pe care intru îmi dă un sentiment de teamă. De o parte și de alta stau aliniate zeci de bordeie care stau să se prăbușească. Porțile se deschid ca la comandă și nenumărate perechi de ochi iscoditori mă sfredelesc cu multă curiozitate. în scurt timp, mă văd înconjurată de zeci de puradei. Peisajul pare decupat parcă din imaginile terifiante filmate prin Somalia. Zvîrlugile negre, care par să nu fi făcut în viața lor cunoștință cu săpunul, țipă și se zbenguie în jurul meu. Niște bărbați tineri și neașteptat de zdraveni se uită la mine cu priviri întrebătoare. Femeile mai tinere încearcă să afle imediat scopul și durata vizitei.
Mă uit la ceas. Este puțin după ora unu, însă nici unul nu dă semne că ar fi obosit după o zi de muncă. Le spun că vreau să vorbim despre viața lor, despre cum, dar mai ales din ce trăiesc. „Veniți la mine, doamnă, să vedeți cum trăim 12 persoane într-o cameră”, mă roagă Constantin Aprofirei, un tînăr ce nu are mai mult de 30 de ani. Dau curs invitației, dar mă mulțumesc să trec doar pragul porții. Oricum, în acea construcție cu pretenție de casă nu mai poți arunca un ac. Interiorul nu este foarte primitor, așa că arunc doar o privire și prefer o discuție în aer liber cu omul.
âmi spune că cele 12 persoane care viețuiesc acolo trăiesc dintr-o pensie a mamei lui, care a muncit cîndva la CAP. Ea este una dintre puținii pensionari pe care îi are comunitatea de rromi ce trăiește în satul Prăjoaia. Cu 1,2 milioane de lei se hrănesc acum toți moștenitorii ei. Tinărul îmi mai spune că nu are dosar la primărie pentru ajutor social, pentru că și-a pierdut actele. Singura sursă de venit pe care o mai adaugă la pensia mamei lui provine din munca ocazională cu ziua. Pe copii nu-i dă la școală pentru că nu are cu ce-i îmbrăca.
Grupul se lărgește rapid. Vin și rromii mai bătrîni din sat. Unul îmi spune că și el are pensie pentru că a muncit ani de zile pe platforma de la Onești.

„Dă-ne, Doamne, ajutoare!”

Principala nemulțumire a rromilor din Prăjoaia se învîrte în jurul Legii 416, a venitului minim garantat, care este mana lor cerească, și nu numai a lor. Tot grupul are ceva de spus cu privire la această problemă. Totul începe și se sfîrșește cu actul prin care statul ar trebui să-i plăteascu cu o sumă modică, dacă beneficiarii muncesc.
Majoritatea țiganilor sînt supărați pe primarul Ionel Costea, care, spun ei, nu le dă ajutorul social la timp. Ba mai mult decît atît, țiganii nu înțeleg de ce primesc mai puțini bani decît se așteaptă. Vocile se amestecă, spiritele se încing. Aflu că ei primesc banii odată la patru luni. Din acești bani, li oprește impozitul pe casă și, în final, trebuie să trăiască din te-miri-ce.
Spun că de furat nu fură decît o găină, două, atunci cînd li se face foame și chiar n-au nimic de-ale gurii. Mai spun și că ei sînt cuminți și nu se duc să asalteze primăria din comună, dar așteaptă de la primarul pe care l-au votat să aibă mai multă grijă de ei. „Nu avem pămînt, muncim cu ziua cînd avem noroc să ne cheme cineva. Mai avem alocația copiilor. Credeți că banii ne ajung la atîtea guri? De unde să mai trimitem și copiii la școală?”, se lamentează o tînără mamă. Mă întreb, totuși, în sinea mea, dacă locuințele rromilor ar fi mai arătoase, chiar și de-ar avea mai mulți bani. Mă uit în jur, văd marea de fețe tuciurii, și îmi înghit vorbele care-mi stăteau pe buze.
Primarul Costea spune însă că rromii nu prea au dreptate. „Am achitat banii pe trimestrul trei, pe stat de plată înregistrat pe iulie. De la Consiliul Județean am primit încă 187 de milioane de lei care vor merge pentru luna septembrie. Ei sînt nemulțumiți, dar eu nu am mereu bani ca să le achit de la lună la lună”, aduce lămuriri Ionel Costea. Sumele de care pot beneficia oamenii de pe urma Legii 416 variază în funcție de anumite condiții. Conform hotărîrii consiliului local, veniturile pe care oamenii le realizează în urma altor activități, cum ar fi banii obținuți din munci ocazionale, cei rezultați în urma cultivării pămîntului sau valorificarea de produse se scad din suma maximă pe care o poate lua un beneficiar al venitului minim garantat. Mai mult, pentru aceste sume, beneficiarii din Prăjoaia trebuie să presteze un număr de ore de muncă în folosul comunității. Ei curăță șanțuri, fac curățenie în școli, crapă lemne pentru școală.

Să nu le spui cumva că-s țigani

La ultimul recensămînt în Prăjoaia s-au declarat țigani doar 38 de persoane, deși aici trăiesc în jur de 60 de familii de rromi. Restul au ales să spună că sînt români. Cu alte cuvinte, în toată această comunitate „neagră”, cei cu acte de români sînt majoritari. Strategia este cunoscută numai de ei. Poate, astfel, speră ei să fie favorizați de lege sau poate chiar să prindă mai ușor de muncă. Pînă una, alta, se pare că favorurile întîrzie să apară. De muncă nu găsesc ușor nici românii, dacă nu vor să o caute.
„Poate dați la ziar și ne ajută și pe noi cineva, că sîntem tare amărîți. Copilașii noștri nu au ce mînca și nu pot merge la școală, că nu avem cu ce îi trimite”, îmi spune o țigancă guralivă cu un copil zoios în brațe. Puradelul începe imediat să plîngă. Mai are o fetiță care a mers totuși anul acesta în clasa întîi. Casa ei e lîngă cea a omului care respiră noaptea alături de alte 11 suflete. Nu poate să-și spună oful de la un capăt la altul, pentru că alți cîțiva țigani sar să se victimizeze și mai tare. E ca o concurență în sărăcie.
âi întreb dacă printre ei se întîmplă și lucruri frumoase. Nu primesc răspuns. Nu fac nici linguri, nici străchini, nici ceaune. Nu aflu nici măcar din ce seminție fac parte. Știu că au o vechime în aceste locuri de aproape 150 de ani. Tot de la primărie mai aflu și că în tot satul, doar cinci oameni, nici unul în plus, primește pensie. Semn că a muncit o viață întreagă. în rest, nimeni nu muncește. Mai toți trăiesc de azi pe mîine. Nu la mulți le place să îi numești țigani. Spun că țiganii merg cu cortul. Ei au un loc.
în comuna Livezi iau ajutoare sociale două sute de persoane. Dintre acestea, 65 sînt din Prăjoaia și sînt țigani. Alte 85 de dosare sînt pentru satul Bălăneasa. Și aici, majoritatea sînt țigani care trăiesc în cea mai cruntă mizerie. Restul de 50 de dosare se împart între celelalte patru sate pe care le mai are comuna Livezi. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!