Praktiker organizează prima demosntrație interactivă la Bacău

Administrator

Praktiker România organizează sîmbătă, 7 octombrie, la magazinul său din Bacău, primul eveniment interactiv din rețele comerciale de la noi, „Soluții practice” – soluții complete de amenajare a spațiului. Praktiker România organizează periodic, în magazinele sale din țară, aceste eveniment, Bacăul fiind gazda lui după Ploiești, Arad, Craiova, Brașov, Constanța și Timișoara. „Formatul evenimentului – ne-a informat Tereza Dordia, PR Coordinator al Praktiker România – include două demonstrații practice, susținute de o echipă de meșteri profesioniști, în fața clienților Praktiker prezenți în magazin. Soluțiile sînt prezentate pas cu pas, sînt explicate toate operațiunile și sînt detaliate informațiile referitoare la uneltele și materialele folosite. Evenimentul este prezentat de actorul Adrian Vancica”.
La fiecare eveniment „Soluții praktice” este invitat și un meșter popular, care face demonstrații de realizare a unor obiecte tradiționale – de exemplu oale din lut, linguri din lemn pictate, păpuși din cîrpă, pictură naivă. Prezența meșterului popular completează nota în care se desfășoară evenimentul, dezvoltînd același concept „do-it-yourself’, într-o direcție complementară. Spațiul unde se desfășoară demonstrațiile este delimitat prin amplasarea unei scene în apropierea caselor de marcat și amenajarea unei zone unde stau spectatorii în perioada demonstrațiilor. Publicul este format din vizitatorii care se află în magazin atunci cînd are loc evenimentul. Participanții se pot înscrie la o tombolă pentru cîștigarea unor produse selectate din oferta Praktiker România, prin completarea unui talon special. De asemenea, în timpul evenimentului, prezentatorul adresează publicului mai multe întrebări legate de soluțiile prezentate, iar cei care răspund corect la întrebări sînt premiați.
Praktiker România s-a impus pe piața locală DIY ca furnizor de soluții integrate, complete pentru amenajarea casei și gradinii. Compania pune la dispoziția clienților atît materialele și uneltele necesare operațiunilor de amenajare, cît și soluțiile de folosire eficientă a lor.
La Bacău, evenimentul va începe la ora 13,00 ;i este programat să dureze în jur de o oră. Demonstrațiile care vor avea loc sîmbătă vor include soluțiile de finisare cu OSB a pereților interiori și exteriori ai unei case. (Petru DONE)iori ai unei case. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.