Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul a împlinit 50 de ani

Redacția Ziarul de Bacău

Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Episcopiei Romanului, împlinește astăzi 50 de ani. Ierarhul moldovean s-a născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț și a primit, la botez, numele Ilie Giosanu. Este cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei Anica și Nicolae Giosanu. La 14 ani a intrat la Mănăstirea Neamț, iar între 1972 – 1980 a slujit Schitului Tarcău. După ce a absolvit Seminarul Teologic din Neamț, a urmat stagiul militar la Plenița, iar în 1980 a absolvit Facultatea de Teologie din București. A fost tuns monah la Mănăstirea Bistrița. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistrița după 40 de ani de regim comunist. În anul 1985 a fost chemat de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași.

În 1990, a fost trimis de Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Institutul Saint Serge din Paris, unde a început doctoratul în teologie. După patru ani, a susținut teza de doctorat în limba franceză, cu tema „Îndumnezeirea omului în gîndirea părintelui Dumitru Stăniloae”. La Paris a întemeiat și o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic și îndrumător pentru creștinii din Occident, îndeosebi pentru tinerii sosiți la studiu în capitala Franței. În anul 1998, a fost ales de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în scaunul de episcop-vicar al Episcopiei Romanului, însă a venit în țară abia în 2000, fiind primul episcop al Bisericii Ortodoxe Române hirotonit în mileniul III. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.