Astazi 18 mai 2012 , de la ora 10.00, a avut loc prima videoconferinta a domnului Prim-Ministru Victor Ponta la care au participat prefectiii, subprefectii, sefii structurilor deconcentrate si organismele implicate in organizarea alegerilor.
Primul ministru a solicitat maxima concentrare pe urmatoarele prioritati in aceasta perioada, pana la data de 11 iunie 2012:
1. Prefectii si subprefectii, precum si ceilalti sefi de structuri trebuie sa se supuna doar legii. Nu primesc ordine de la nici un partid politic, altfel vor fi destituiti.
2. In ceea ce priveste organizarea alegerilor locale, premierul a solicitat sa fie sanctionate toate incalcarile legale, indiferent de partidul politic implicat.
3. Pentru cresterea sigurantei cetatenilor sa fie luate masuri ferme impotriva violentei cu toate masurile prevazute de lege. A solicitat ferm respectarea integritatii morale si profesionale de catre cadrele de ordine si siguranta ale statului.
4. Avand in vedere previziunile hidrometeorologice din urmatoarea perioada, Premierul a solicitat pregatire prompta si eficienta pentru eventualele situatii de urgenta.
Sursa: Comunicat de presa Prefectura Bacau
Lasă un răspuns