Prefectul Gabriel Berca sare la gîtul democraților

Administrator

Prefectul Gabriel Berca a organizat ieri o conferință de presă, ca răspuns la declarațiile parlamentarilor Partidului Democrat de Bacău, Liviu Miroșeanu și Cristian Cucuian. Aceștia au susținut că au dovezi și că fac cercetări cu privire la modul defectuos în care s-au împărțit banii pentru lucrările de reparații la infrastructura județului, dar și că procesele verbale parțiale cu ajutoarele primite la Zemeș nu au aceeași cantitate trecută, ca și cea din procesul verbal global, semnat de Prefectură.
„Avem dovezi că suma de peste 360 de miliarde de lei, care a ajuns în județul nostru, a fost împărțită necorespunzător. La Zemeș, la fiecare transport de ajutoare pentru sinsitrați s-au încheiat procese verbale pentru cantitățile descărcate. La final, s-a adus un proces verbal global, pentru toată perioada inundațiilor, în care cantitățile trecute erau duble față de procesele verbale parțiale”, a spus atunci Cristian Cucuian. Liderii PD au mai susținut că, în aprilie, au vrut chiar să îi retragă sprijinul politic acordat prefectului Gabriel Berca, deși acesta este membru PNL. în replică, prefectul Berca s-a arătat deranjat de declarațiile celor doi, dar a precizat că acestea nu pun în pericol Alianța D.A. la Bacău.
„Declarațiile iresponsabile ale celor doi parlamentari PD nu pun în pericol Alianța. Poate sînt colegi în Alianță care au alte interese, dar eu nu vreau să particip la ele. Le pot spune că voi rezista și nu sînt legat ombilical de nimeni. Relațiile mele cu președintele PNL nu sînt de subordonare. La vîrsta noastră, nu se poate face politică în genunchi”, a declarat Gabriel Berca. El a prezentat procesele verbale cu ajutoarele care au ajuns la sinistrați, semnate de mai marii Prefecturii, jandarmilor, poliției și de primarii din zonă.
Prefectul a mai susținut că toate aceste acuze, care lovesc în oamenii care au muncit la inundații, au urmărit doar să lovească în altcineva. „Declarația parlamentarilor PD este una politică și s-a dorit să fie lovit subprefectul Constantin Avram. Eu nu am ce să îi reproșez, pe linie adminsitrativă, acestui om și nu pot decît să îi mulțumesc pentru tot ceea ce a făcut. Alegerea viitorului subprefect le aparține celor de la PD. Nu pot decît să îi urez bun venit și succes domnului Olaru și să îl informez că aici se muncește în echipă și că se va avea exact atribuțiile pe care le are un subprefect”, a mai spus Gabriel Berca.
Prefectul de Bacău a mai făcut referire la o serie de interese, care aparțin unor grupuri financiare, pe care nu le va satisface, precum și despre grupuri și forțe care se reorganizează acum. Deși s-a lansat în asemenea afirmații, Berca a refuzat să spună exact la cine face referire.
Prefectura Bacău a înaintat, la București, propunerea PD de a-l numi subprefect pe Neculai Olaru. Decizia de numire a acestuia, care se crede că va veni în această săptămînă, aparține premierului Călin Popescu Tăriceanu. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.