Prefectul Gabriel Berca vrea să știe dacă aleșii locali sînt compatibili cu funcțiile pe care le dețin. Deși a trecut peste un an și jumătate de la învestirea în funcții a celor 37 de consilieri județeni, iar unii au părăsit scena politică sau au trecut la alte partide, șefii prefecturii se întreabă, abia acum, dacă aceștia își pot ocupa scaunele. „Am înaintat către Consiliul Județean o adresă prin care am solicitat să ni se spună dacă există cazuri de incompatibilitate sau conflicte de interese în rîndul consilierilor județeni. Dorim să avem un răspuns oficial de la CJ în acest sens”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Acesta a mai spus că pînă acum nu a primit nici un semnal că vreunul din aleșii județeni ar fi incompatibili. Prin adresă se cere CJ Bacău să se verifice dacă aceștia fac parte din consiliile de adminsitrație ale unor societăți sau dacă au făcut afaceri în nume propriu cu instituția. „Am primit această adresă. Nu avem cazuri de incompatibilitate”, ne-a declarat și Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)i un semnal că vreunul
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.