~3 min lectură 2 comentarii

Premieră chirurgicală la SJU Bacău: intervenție de vertebroplastie pentru un pacient care risca să ajungă în scaunul cu rotile

Andra Juverdeanu

Echipa medicală, compusă din dr. Radu Panfil, medic șef la Secția Ortopedie și Traumatologie, dr. Dan Andronic, medic la secția Neurochirugie, dr. Andrei Rusu, medic specialist în Ortopedie, și asistentul medical Ionuț Bobârnac, a realizat, zilele trecute, o intervenție chirurgicală în premieră, în județ și în regiunea Moldovei.

„Este vorba despre o intervenție de vertebro-plastie, un procedeu terapeutic minim invaziv. Intervenția a presupus ranforsarea cu ciment a unei vertebre tasate, astfel încât să îi creștem rezistența, să protejăm discul vertebral, să protejăm rădăcina nervului sciatic care îi iese prin disc, în așa fel încât să scădem durerile cauzate de tasare și de suferința nervului sciatic”, a declarat dr. Radu Panfil, medicul șef al Secției Ortopedie și Traumatologie.

Practic, pacientului i-a fost injectat, sub control radiologic, un ciment special, într-o vertebră cu o densitate extrem de modestă (țesut osos lipsă), substanța acrilică având rolul de a susține și de a stabiliza coloana vertebrală. Cimentul este inert, din punct de vedere biologic, neexistând posibilitatea de a fi respins de organism, nici de a genera o infecție.

„În schimb, coridorul sigur prin care poți introduce acest ciment în vertebră este de ordinul milimetrilor. Deci, nu ai voie să greșești absolut deloc. Este, până la urmă, o intervenție chirurgicală de precizie și, evident, de migală”, a subliniat medicul șef de secție.

Cert este că, la câteva ore după realizarea procedurii chirurgicale, durerile s-au redus considerabil, prevenindu-se, astfel, agravarea leziunii vertebrale.

„Pacientul este un domn în vârstă, care avea tasări vertebrale porotice multiple, fiind sub amenințarea ca, în perspectivă, să ajungă în scaunul cu rotile. Exista riscul major de a se forfeca coloana și de a genera incapacitatea totală de mers a pacientului”, a precizat dr. Radu Panfil.

De reținut că, la intervenția chirugicală, a fost folosită, printre altele, o instalaţie radiologică mobilă de tip C-arm, instrument medical care a oferit imagini în timp real, mult mărite, ajutându-i, astfel, pe chirurgi să identifice detalii fine ale structurii osoase.

„E limpede că genul acesta de intervenție chirurgicală nu s-a fi putut face dacă nu s-ar fi investit în dotarea blocului operator. Din fericire, noi am trecut prin mai multe etape de dotare a blocului operator, care au presupus investiții foarte mari, vizibile peste tot – în mesele de operație de foarte bună calitate, în lămpi scialitice performante pentru sala de operații, în aparatura de artroscopie, de radiologie etc. Or, fără aceste lucuri, nu s-ar fi putut obține rezultate atât de bune”, încheie șeful de secție dr. Radu Panfil.

Vertebroplastia este considerată o metodă eficientă de a trata durerile asociate cu fracturile vertebrale prin compresie, afecțiuni care, de obicei, sunt o consecință a osteoporozei. În plus, vertebroplastia are rezultate bune pe termen lung, rata de complicații fiind redusă. Pacientul își poate relua în scurtă vreme activitățile socio-profesionale. (sursa: comunicat de presă SJU Bacău)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Ana
    6 septembrie 2024, 14:10
    0

    Felicitari!

  2. U
    Undoftor
    8 septembrie 2024, 06:03
    0

    Nu, nu poate fi adevărat…
    Parca la Sju Bacău erau doar scursuri, jigodii, incompetenți și șpăgari…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.