Premieră în lumea medicală băcăuană

Redacția Ziarul de Bacău

Doctorul Hriban a primit vot de blam de la Colegiul Medicilor
• asta înseamnă că medicul își poate pierde serviciul la o viitoare abatere n cel sancționat îi va da în judecată pe membrii Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor și va contesta decizia n doctorul Sebastian Hriban nu este văzut cu ochi buni nici de mai marii Spitalului Județean, fiindcă s-a certat cu unii colegi

Colegiul Medicilor din Bacău a luat cea mai aspră decizie de pînă acum în cazul unui doctor din județ. Comisia de disciplină a acestui for a decis să-i dea un vot de blam doctorului neurochirurg Sebastian Hriban. Sancțiunea în cauză este mai gravă decît mustrarea și chiar amenda. în cazul în care medicul Hriban va mai fi cercetat de Colegiul Medicilor în vreo altă anchetă și va fi găsit vinovat, el riscă chiar să-și piardă dreptul de a-și mai practica profesia.
Colegiului Medicilor cercetează cazul doctorului Sebastian Hriban de aproape doi ani. în ședința din 17 septembrie de anul acesta, Comisia de disciplină a luat, în sfîrșit, o decizie. Hotărîrea comisiei a fost aprobată ulterior și de toți cei 19 membri ai Consiliului Județean al Colegiului Medicilor din Bacău.
întreaga poveste își are începuturile în noaptea Revelionului 2002 – 2003, cînd un tînăr din Bacău, Codrin Lungu, a fost lovit în cap în urma unei altercații. El a fost dus, după o zi, la spital de părinți. A fost diagnosticat pentru început la Urgențe cu o comă etilică. La un moment dat, tînărul a făcut stop cardio-respirator și a fost dus în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. A fost examinat de medici, care au observat o leziune în zona frontală dreaptă și au recomandat un consult neurochirugical. Medicul Sebastian Hriban a fost chemat de acasă, fiindcă făcea garda la domiciliu. „Am fost contactat de doctorița Petrescu în legătură cu o comă venită de la Onești. După ce am văzut acel caz și l-am trimis la Iași, mi-a spus să mă uit și la pacientul Lungu. L-am consultat. Pacientul stătea de două ore cu foia de observație nefăcută și nu era internat nicăieri. Am trecut pe foaia de observație comă de gradul patru de etiologie neprecizată și am recomandat trimiterea pacientului la Iași. în drum spre Salvare, pacientul a făcut edem pulmonar și a fost întors în ATI. Pentru a fi deplasabil trebuia conectat la un aparat de ventilație, să poată respira. Cum salvarea nu avea acel aparat, bolnavul a fost întors la Reanimare. Nu putea fi trimis la Iași și nici să i se facă altă analiză. O radiografie de craniu nu spune decît dacă pacientul are leziuni la oase și nu la nivel cerebral, iar la tomograf nu era nimeni. în plus, era imposibil să transporți bolnavul de la ATI la radiografie și să fie culcat cu fața în jos, fiind conectat la aparate. Seara l-am consultat din nou, iar dimineață l-a văzut doctorița Russu, șefa secției noastre. Apoi, pacientul a decedat”, ne-a prezentat doctorul Hriban versiunea sa.

Doctorul Hriban susține că este nevinovat

Fratele tînărului mort a făcut însă plîngere la Colegiul Medicilor, iar de aici a urmat un întreg șir de anchete din partea CM, dar au existat și procese la Tribunal. La un moment dat, Colegiul Medicilor a considerat cazul prea complex și și-a declinat competența. Dosarul a ajuns la Iași, apoi la București, la Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor din România. De aici, dosarul s-a întors la Bacău, pentru că Bucureștiul a susținut că nu poate analiza decît contestații și nu dosare nefinalizate de comisia de disciplină băcăuană. Ca urmare, comisia a reluat analiza dosarului și a considerat că doctorul neurochirurg Sebastian Hriban s-a făcut vinovat de încălcarea deontologiei profesionale.
„Au stabilit că nu am respectat deontologia profesională, ori acest lucru este un neadevăr. Votul de blam este cea mai serioasă sancțiune pe care o poate primi un medic și nu sînt de acord cu ea. în timpul anchetei, la Colegiul Medicilor a fost chemat și profesorul neurochirurg din Iași Neculai Ianovici, care după ce a studiat cazul, a trimis o adresă în care menționează că nu pot fi acuzat de culpă medicală, iar starea pacientului, atunci cînd l-am văzut eu, excludea orice șansă de supraviețuire. în plus, și tratatele de medicină spun că am procedat corect”, ne-a mai declarat medicul neurochirurg.

Doctorul a încălcat două articole din Codul deontologic

în replică, mai marii de la Colegiul Medicilor spun că acest caz a implicat două aspecte. Unul medico-legal, care a fost lăsat spre judecare instanței, și un aspect ce vizează relația medic-pacient, analizat de Comisia de disciplină. „Pentru nerespectarea acestui din urmă aspect a fost sancționat doctorul Hriban. Concluzia comisiei de la Institutul de Medicină Legală Iași, care a stat la baza verdictului comisiei noastre, este că pacientul avea șanse de supraviețuire, dacă era operat la timp. Doctorul a încălcat două articole din codul deontologic. Primul spune că în activitatea medicală ce se desfășoară în echipă răspunderea pentru actele medicale aparține șefului de echipă, în cazul acesta medicului șef de secție, ori doctorul Hriban nu a făcut acest lucru. Așa reiese din referatul pe care îl avem la dosar de la Viorica Russu, șefa secției. în plus, tot codul deontologic spune că din momentul în care medicul a răspuns unei solicitări este automat angajat moral să asigure bolnavului îngrijiri conștiincioase și devotate. Acestea au fost abaterile pentru care doctorul Hriban a primit votul de blam”, ne-a declarat medicul Neculai Filipescu, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din Bacău.

Doctorul Hriban s-a mai certat și cu colegii

Decizia de sancțiune a fost înaintată de Colegiul Medicilor Bacău și Ministerului Sănătății, rudelor victimei, Colegiului Național și conducerii Spitalului Județean, unde doctorul Hriban este angajat. „Doctorul Hriban a primit și de la noi avertismente și este în situație limită. Din punct de vedere administrativ, cea mai mare sancțiune pe care i-o putem da este desfacerea contractului de muncă. Este prima oară cînd se dă o asemenea sancțiune unui medic de către Colegiul Medicilor. Dacă doctorul Hriban nu își schimbă radical comportamentul față de colegi, vom fi nevoiți să luăm măsuri drastice”, ne-a declarat și medicul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean. Cît privește fricțiunile dintre doctorul Hriban și unii colegi de la Spitalul Județean, acestea par să fi plecat de la lipsa de instrumentar, despre care, susține doctorul Hriban, i-ar fi fost luat de unii colegi care au plecat ulterior în concediu și l-au lăsat în imposibilitatea să opereze. în urma certurilor, mai marii Spitalului Județean i-au luat doctorului bani din salariu.
Doctorul Hriban va contesta decizia Colegiului Medicilor Bacău de a-i da vot de blam la Comisia superioară de disciplină de la București. „Voi contesta această decizie la Colegiul Medicilor din România și îmi rezerv dreptul de a-i acționa pe membrii comisiei de disciplină în instanță”, a precizat Sebastian Hriban. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.