Premieră pe Moldova într-un program de inseminare artificială a caprelor

Administrator

Petru DONE

Crescătorii de capre din zona Onești au achiziționat mijloacele tehnice pentru însămînțarea, pentru prima dată în Moldova, în mod artificial, a celui mai mare lot de capre de pînă acum. Operațiunea – ne-a declarat președintele filialei Onești a Asociației Naționale a Crescătorilor de Capre din România (CAPRIROM), Nicolae Doileț – va fi declanșată în vara acestui an, sub stricta supraveghere a unui corp de tehnicieni în domeniu, pentru că animalele se află înregistrate în Registrul național al raselor, iar filiala oneșteană este beneficiară a Programului de conservare a genofondului caprin de îmbunătățire a raselor autohtone”.

Astfel, ferma crescătorilor de capre din Gutinaș a achiziționat, deja, 100 de bureți pentru însămînțarea artificială a caprelor, cu ajutorul cărora numărul caprelor gestante va fi cu mult mai mare, dar și asigurat, din vara viitoare. Operațiunea a mai fost practicată, în Moldova, doar la Facultatea de zootehnie din Iași, experimental, deși ea este folosită pe scară mare la Institutul de cercetare pentru creșterea oilor și caprelor din Palas – Constanța, dar și de alți mari crescători din țară. „Am început acest procedeu – a mai spu Nicolae Doileț – cu circa doi ani în urmă, pe un lot de 52 de capre. Este un procedeu foarte sigur și, evident, eficient, cu mare cîștig, pentru că ai garantat produsul, iezi cu mare valoare de genofond. Desigur, nu-i ieftină operațiunea, cam 40 de lei pentru fiecare capră însămînțată, dar, repet, rezultatele sînt convingătoare”.

Europa vrea capre de rasă

Ferma din Gutinaș a achiziționat, cu trei ani în urmă, și un țap de prăsilă de mare valoare biologică, un țap din rasa Saanen, de pe urma căruia au rezultat trei generații de metiși. âmbunătățiorea raselor de animale este cerută, în general, de Comunitatea Europeană, dar în domeniul creșterii caprelor aceasta este un obiectiv cu atît mai important cu cît rasele autohtone de capre din România nu sînt recunoscute internațional. CAPRIROM a și lansat un program de evidență a genofondului, care a costat nu mai puțin de 100 de milioane de lei, la care a contribuit și asociația din Onești, prin care acum se ține o evidență strictă a raselor de capre și a produșilor obținuți în fermele din zonă. Asociația a prins în buget sume de bani și pentru acest an în contul urmăririi genofondului. Răsplata crescătorilor de capre de rasă este plata produselor recunoscute pe piața internațională (laptele și brînza de capră fiind foarte scumpe), dar și subvențiile la care se așteaptă, numai în condițiile cerute de lege.

Capra crește bine la Bacău

„Sînt tot mai mulți crescători de animale – a precizat Nicole Doileț – care își doresc capre cu pedigree, fertile și productive. Am fost sunați chiar și din alte județe din țară. Se impune prestarea de asemenea servicii, cu ajutorul unor specialiști în domeniu, iar crescătorii pot obține lapte de capră chiar și de Crăciun”. Creșterea caprelor în fermele românești a luat o amploare fără precedent în ultimii ani. Numai în zona Onești există circa 2.500 de animale, dar numai din rase autohtone, nerecunoscute pe plan european și internațional. A face rost de capre cu pedigree, din rase recunoscute, este prima condiție pentru ca acest sector de creștere a animalelor să se dezvolte după toate regulile. România nu are cotă de lapte decît pentru laptele de vacă, pentru că laptele de capră provine de la rase neomologate. în țările Uniunii Europene consumul de lapte de capră este în deficit cu 40 la sută și este foarte căutat și bine plătit, fiind cunoscut că laptele de capră este superior în ceea ce privește calitățile nutritive și este comparat deseori cu laptele matern uman. în județul Bacău, anul trecut erau 309.568 de capre și oi, dintre care 17.000 de capre, iar numărul lor este în creștere. Județul are cele mai multe capre din Moldova, de două ori mai multe ca în Vaslui și de trei ori mai multe ca în Neamț.
Activitatea filialei din Onești a fost recunoscută la nivel național, motiv pentru care Conferința națională a cescătorilor de capre s-a ținut, anul trecut, în acest oraș. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.