Inseriate in categoria “oamenilor de prisos” – cum zice Gabriel Arout – personajele din dramatizarea “Cerere in casatorie” dupa A.P.Cehov evolueaza in spectacolul regizoarei Muriel Manea pe trei dimensiuni oribile: lacomie, prostie, orgoliu nemasurat. In acest caz, nu putem vorbi despre comedie.
Tinara regizoare incearca sa contureze o “lume intemeiata pe contrast si dezacord”. Reuseste cu succes. Mai intii pentru ca face un gest de curaj abordind acest text socotit inferior celorlalte texte cehoviene, piesa neatingind rafinamentele si acea surdinizare a dramei – cum zice G.Calinescu – si nici nu include sensul adevarului in banal si obisnuit, specific dramelor cehoviene.
Odata riscul asumat, gestul curajos al regizoarei capata valoare culturala, caci atinge o cota artistica superioara, repunind in drepturi de circulatie scenica o pagina cehoviana ocolita de marile teatre ale lumii, care se orienteaza, mai curind, spre “Pescarusul”, “Livida cu visini”, “Trei surori”, etc.
Trama piesei e destul de simpla: Ivan Vasilievici Lomov vine in casa Nataliei Stepanovna pentru a o cere in casatorie. Dar, din cauza proprietatii privitoare la “Poiana boilor” rabufneste o ostilitate agresiva intre cele doua personaje.
Meschinaria, egolatria si prostia spulbera orice intentie de sublim si omenesc. Mai apoi, disputa descreierata privitoare la vrednicia ciinilor celor doi protagonisti impinge conflictul spre imposibilitatea oricarei reconcelieri.
Muriel Manea are meritul ca pune extraordinar in valoare calitatile interpretative ale actorilor din distributie. Astfel, Cristian Todica face o compozitie actoriceasca remarcabila in rolul lui Ciubukov, “impielitind” un batrin decrepit, idiotit peste masura de forta raului existent in Natalia.
O mare diversitate a mijloacelor interpretative si a intensitatii trairilor pune in joc actrita Eliza Noemi-Judeu, a carei forta si sensibilitate par atinse de aripa marilor inspiratii.
Ea contureaza o Natalia Ivavnova trufasa, lacoma, diabolica, un caracter dur pus in slujba egolatriei.
La rindul lui, Bogdan Buzdugan da masura autenticului sau talent si a rafinatului sau joc scenic. Lomov al sau este plin de ticuri, vulgar cu mofturi de noblete, ignorant, rau ca un ciine turbat in lacomia lui si prost cit incape.
As putea spune ca punctul cel mai rezistent al acestui spectacol il constituie interpretarea actoriceasca. Un alt merit al regizoarei este faptul ca se situeaza in umbra fara semne vizibile, dar i se simte efortul de bijutier in slefuirea caracterelor celor trei personaje.
Stefan Ionescu evolueaza cu discretie bine controlata in scenele in care apare, fara cuvinte. Cristina Ciobanu propune o scenografie simpla, atit de functionala incit nici nu-i nevoie sa fie atinsa, tocmai pentru a oferi un spatiu de joc mai amplu si a pune in valoare jocul actoricesc. Regizoarea nu a stiut sa foloseasca judicios acest spatiu.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns