Domnisoara Julia a fascinat si cutremurat scenele teatrale ale lumii timp de aproape 100 de ani. De vreo 30 de ani, insa, luminile rampei au cam ocolit-o. Este o piesa grea, profund sociala si psihologica, marcind literar decadenta clasei nobiliare si ascensiunea tinerei burghezii prin indrazneala si lacomie. Iar decadenta se manifesta si prin degenerescenta fiintei umane. Teatrul Bacovia si-a deschis stagiunea artistica 2011-2012 cu acesasta piesa de August Strinberg (rescrisa in mare masura si regizata de Dumitru Lazar Fulga), din dorinta unei paralele cu lumea nostra, aflata intr-o marcata degringolada psiho-sociala, datorata alcoolului si drogurilor.
Domnisoara Julia este un personaj tragic, in care sint concentrate o suma de contradictii ce o poarta de la starea de echilibru din viata cotidiana la cea de dezvaluire a lumii ei interioare, unde trairile au ceva de magma vulcanica, clocotind tacut si ascuns, pentru a irumpe intr-o clipa de surescitare in noaptea de sinziene, cind umbla spiridusii si fierb filtrele de dragoste”, cum zice autorul. Caderea in greseala si provocarea barbatului o va duce in final la sinucidere.
Dramaturgul cauta motivatii multiple, evitind unilateralitatea unei excitatii fiziologice trecatoare. Se cumuleaza atmosfera de beatitudine din noaptea de sinziene, efectul excitant al dansului, actiunea afrodisiaca a florilor, absenta contelui (tatal Juliei) si intimplarea. Regizorul a fost foarte atent la contradictiile existente in fiinta Juliei, relevindu-i fondul sufletesc pina in momentul paroxismului ei tragic. Aceste idei sint destul de evidente in spectacol, cu toate ca nu au o suficienta pregnanta, din cauza adoptarii unei rostiri artificioase, latratoare si o gestica abuziva impusa actorilor.
Eliza Noemi Judeu reuseste sa parcurga traiectoria personajului, creionind, in prima parte, o Julie exuberanta, cu un evident echlibru interior si distinctie a rangului ei nobiliar. Apoi, cochetind disimulat cu Jean si provocindu-l cade in greseala ce o va duce la moarte. Actrita uzeaza, insa, de multe mijloace exterioare tocmai acolo unde incepe drama: iesirea de sub vraja noptii de sinziene, constientizarea decaderii, spaima de consecinte, dezamagirea si disperarea si, in sfirsit, sinuciderea.
Personajul lui Bogdan Buzdugan (Jean) e impins de actor in prim plan prin interpretarea cu o avalansa de nuante si efecte plastice, deplasind, oarecum, accentul de pe personajul titularJulia, pe cel rezoneur si stimulator. Cel de-al treilea personaj, Kristin, intersecteaza traiectoriile Juliei si Jean, capatind pondere in spectacol gratie jocului judicios al Ancai Bucsa. Notabila este scenografia Cristinei Ciobanu, cu asimetrii impresioniste, de bar modern, cu intrari lucitoare, sugerind imaginea plastica a procesului de naruire launtrica a Juliei. Costumele Cristinei sind cu adevarat remarcabile cretii de moda contemporana, pastrindu-le, totusi, un aer retro, impresionist si usor vetust, dar atragator.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns